Circula pe vremuri un banc nostim, din seria celor cu întrebări şi răspunsuri. Acesta se referea la dictonul „dura lex sed lex”, explicând ce este legea. „O barieră sub care trec câinii, peste care sar şmecherii şi la care se opresc proştii”, suna o variantă. Nu trebuie să căutăm exemple, desigur. Dacă am sta să verificăm câteva articole din orice lege apărută în noua noastră democraţie originală, am constata că multe din ele ar putea fi semnate de ghicitoarea din Delphoi, atât de alambicat sunt formulate. O virgulă mutată aleatoriu, schimbă sensul, când, în favoarea cui ar trebui interpretată. Că nu sunt ele formulate cine ştie cât de inteligent, e una, dar că sunt interpretate aiurea, e altă poveste. De aceea nu ne mai mirăm dacă românii „iau cu asalt” când o instituţie când alta. Cel mai recent exemplu e cel cu CAS-ul plătit de pensionari. Anul trecut în ianuarie a fost vorba de o contribuţie de 5,5% din pensiile ce depăşesc 740 de lei. Interpretată cu virgula plecată în vacanţă, au fost impozitate toate pensiile de peste această sumă, doar că nu a fost taxată doar diferenţa de la 740 la 1000, ci toată pensia! O mică neînţelegere care a adus nişte bani în plus la buget. Odată elucidată problema, în anul de graţie al alegerilor, pensionarii au luat iarăşi cu asalt judecătoriile din ţară ca să ceară înapoi banii încasaţi ilegal. Pentru un pensionar, mai ales,  şi câţiva bănuţi contează. În speranţa că vor primi înapoi diferenţa plătită, iar de luna viitoare vor plăti mai puţin, pensionarii citesc şi recitesc legea, depun cereri şi aşteaptă. Bătrânii au nevoie mai mare de medicamente şi de asistenţă medicală, de acord, dar de ce credeţi că au nevoie de un imbold ca să grăbim selecţia naturală?