Am iesit în pauza sa-mi cumpar un pachet de cafea ce mi-a pus deoparte Ancuta. Numai ca am intrat si ce mi-a fost dat sa vad. Usa s-a deschis si au navalit în magazin fara exagerare, opt zdrahoni, cu aparatoare la coate, la brate, cu coifuri pe cap, ce mai. Erau ca niste Ninja ce vor sa prade buticul Ancutei! Mamaaaa! Ancuta nu s-a speriat de fel, ca de când cu protestele astea, zilnic treceau pe acolo, câte unul, câte doi, e drept, dar acum a venit un pluton întreg de jandarmi! Recunosc ca nu ma omor dupa ei, asa ca am iesit repede, lasând târgasul Ancutei si m-am dus înapoi la bar. Acolo  liniste si pace! De când cu protestele astea avem reguli noi, impuse pe sustache.  Nu avem voie sa vindem bauturi alcoolice de la sase la opt, ca sa nu cream o stare bahica pe lânga cea de agitatie a protestatarilor! Seara, dupa program m-am întâlnit cu Ancuta, mi-a adus cafeaua în statia de autobuz. Am întrebat-o ce au vrut jandarmii? „O, nimic deosebit. Pufuleti, covrigei, din astea de-ale lor”, mi-a raspuns râzând cu gura pâna la ureche. Mda. Jandarm înarmat pâna-n dinti mâncând sanatos…o punga de pufuleti! Daca ne gândim ca le-au ciuntit salariile…înseamna ca si-au strâns si ei cureaua? Eram departe deja si înca nu-mi puteam scoate din cap imaginea zdrahonilor! „Asssa ceva!”-ar zice badea Clotan. Sa manânce pufuleti??