Etichete

, , , , , , , , , ,


DSCN7303Zilele trecute am primit prin poştă o bucată de carton ce semăna cu o carte poştală de pe vremuri. „Acest card ascunde secretul câştigării unui Volkswagen Tiguan şi a 200.000 Ron”, mă anunţa expeditorul cu litere mari, galbene, în colţul din stânga sus. Pe tot spaţiul rămas se lăfăia un autoturism argintiu, de care sta rezemată o blondă absolut decent îmbrăcată, iar într-un chenar – rezumat erau bifate 100.000 Ron maşina şi 200.000 Ron Marele Premiu! Cu litere abia perceptibile era semnătura Irinei Popescu, managerul concursului. Pe fond negru, chiar pe marginea de jos a cardului eram sfătuită să mă grăbesc, pentru că premiile vor fi acordate în termen de 72 de ore de la desemnarea câştigătorilor!

Prima întrebare ce mi-a venit în minte a fost urmată de altele: de ce atâta grabă? Se ştie deja cine vor fi câştigătorii? Şi ce fel de concurs e asta? Întorcând cardul, m-am lămurit! Mi se cerea să răzuiesc zona argintie ca să verific dacă am codul maşinii ascuns acolo şi daca acela e identic cu cel înscris pe maşină, să sun apoi la numărul de pe card, cu tarif normal, între anumite ore, ca să-i anunţi şi să le dau şi codul personal de identificare.”E simplu şi puteţi face acest lucru prin telefon”.Ce noroc!
Fără să fi răzuit, puteam să jur că am codul maşinii! Aşa a şi fost, pentru că am executat toate indicaţiile până la ” Sunaţi acum!”

Citind apoi cu lupa textul scris şi mai mărunt din josul cardului, m-am lămurit! Concursul acesta cu răzuit şi cu răspuns rapid se trage de la o revistă cunoscută în ţară, dar şi peste hotare!
Recunosc că sunt tare inventivi tovarăşii! De ani de zile rezistă pe piaţă cu tot felul de concursuri de „răzuiţi şi sunaţi acum”, iar maşinile jur că au toate acelaşi număr de înmatriculare!
Aşa că, am răzuit, am constatat, („Iee, corespunde codul”) şi atât, pentru că nu mă atrage nicicum Tiguan!