Etichete

, , , , ,


mareaAutocarul a tras in staţia de autobus, şoferul s-a dat jos, şi-a dezmorţit picioarele şi a deschis portbagajul. Ghidul cu o listă în mână a început să strige pasagerii care se grăbeau să se urce pe uşa din mijloc. M-am urcat dupa grupul galagios de mureseni, cautandu-mi un loc la fereastra. Doamnele proaspăt coafate, cu unghiile  pictate isi verificau bagajele de mana, scotind la iveala periodic pachetele cu „bune de rontait” cumparate sau facute in casa. Odraslele lor in cele din urma au fost invinse de oboseala diminunand considerabil zgomotul de fond. Pe ecranul din dotarea autocarului rula un film fara sonor, iar ghidul ne delecta cu bancuri rasuflate si concursuri  cu premii la sosirea la destinatie. Aveam de parcurs un drum de  20 de ore, cu mici pauze pentru o masă la Râşnov, la vamă, ori la câte un veceu public fără  taxă, pe traseu.

A doua zi dimineaţă eram într-o staţiune pe malul mării Egee, la greci. Primul lucru, imediat după ce mi-am lăsat bagajele la hotel, a fost să ajung la mare! O plajă curată, proaspăt „pieptănată” îşi aştepta turiştii care încă leneveau prin camerele lor de hotel. După nici o oră, mi-am revăzut grupul meu de mureşeni, mai puţin zgomotoşi de data asta, dar înarmaţi până-n gât cu saltele pneumatice, vaporaşe gonflabile, mingi de plajă, pălării de soare, ochelari de fiţe şi câte-o îngheţată în mâinile celor mici. Doamnele cam şifonate după plimbarea printre buticurile din centrul staţiunii îşi numărau euroii…Etichetele cu cifre mici în euro lăsau o gaură adâncă în bugetul românilor! Şi nu eram decât la prima oră din prima zi din cele şapte în care  aveam să împărţim acelaşi acoperiş!

Prima zi nu a trecut fără peripeţii. Jaluzeaua de la uşa balconului mai întâi s-a blocat, apoi la îndemnurile mele a pornit vijelios, înţepenindu-se la o palmă de podeaua acoperită cu gresie. Valentina, acel totum factum de la nivelul trei, a rezolvat problema. Vecinii mei din stânga, nişte argeşeni îngâmfaţi au păţit la fel, doar că la ei reparaţiile au durat mai mult! Dimineaţa şi seara îi auzeam cum se strecurau pe burtă sub crăpătura uşii sau cum îl azvârleau seara şi cum  încercau să recupereze colacul de înot  dimineaţa, fără a face echilibristică! Erau nişte ciudaţi. Prima oară când m-am trezit  nas în nas cu ei, educată cum sunt, i-am salutat.
– Ce-aţi zis? , a sărit bărbatul ca ars.

– Nimic. V-am salutat!, i-am răspuns mirată.

– Ah, da. Bună seara!, a zis burtosul bosumflat, aşa că nu mi-a fost milă de ei că zeii din Olimp i-au pedepsit cu jaluzeaua!

Ca orice excursie organizată, şi a noastră s-a bucurat de o echipă de organizatori, a cărei şefă era Maria. Ca toţi membrii echipei de organizare, Maria circula călare pe un scuter roz şi încă în prima seară ne-a adunat la o şedinţă pe o terasă unde am fost serviţi cu uzo şi suc de mango. Scopul şedinţei, pe lângă prezentarea traseelor turistice din următoarele zile, era să liniştească spiritele, că nu ne aflăm părăsiţi pe teritoriul unei ţări străine, ci agenţia turistică este alături de noi şi orice probleme avem să o sunăm, că imediat ne va sări în ajutor. În timp ce ne asigura despre toate cele, mobilul ei a sunat strident, iar Maria, fără cea mai mică ezitare, l-a închis, fără să-i pese cine a sunat-o! Absolut convingătoare demonstraţia!

Cumpărăturile ni le făceam la Zagalidis, un urmaş al bătrânului zeu ce dormita în faţa magazinului, la două străzi distanţă de hotel. După ora închiderii, undeva aproape de miezul nopţii, o lebeniţă uriaşă postată la câţiva metri de magazin, în faţa uşii, îşi aştepta linistită stăpânul.  Nu-mi venea să cred!La fel de mirată am fost văzând vânzătorii din buticuri care urmăreau cu mare interes serialul favorit la televizorul agăţat pe un suport pe perete, cam pe unde sunt la noi ecranele de urmarit clienţii, şi te lăsau în pace să bântui prin magazin cât aveai chef, fără să se joace de-a v-aţi ascunselea cu tine, printre rafturi, ca la supermarketul nostru din cartier!

Şi nu mai zic de plajă, de vânzătorii ambulanţi care te îmbiau cu donuts, de africanii care vindeau brăţări si coliere  sculptate din abanos, de muzica ce sună de  o mie de ori mai frumos seara pe faleză, de seara grecească, de Zorba, de sirtachi, de sosul tzatzichi, de icoane, de ilustrate, de magnetii de lipit pe uşa frigiderului, de grecii care meditează pe balcon după fiecare masă, de flori, de acel calm ce degaja fiecare dală de piatră din curtea proaspăt stropită în fiecare apus de soare…de românaşii mei care ieşeau seara la plimbare cu ochelarii de soare pe creştetul capului, de răsăritul soarelui pe plajă, de valurile mării…pentru că mi-e dor de Grecia!