Etichete

, , , ,


954890_298685136937410_1739815967_n
Locotenent colonelul(r) Gheorghe Hârcă, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, a împlinit 101 de ani de viaţă. Moş Hârcă, din satulGlodenii Gândului, comuna Ţibăneşti, judeţul Iaşi, a fost în 1934 încadrat la Regimentul 25 Infanterie, cu care a luptat în campania din Est. A cunoscut viaţa grea de pe front, a suferit de foame, frig şi boli în prizonierat şi lagăre, a fost în faţa plutonului de execuţie, dar cu multă putere şi încredere a reuşit să se întoarcă în satul natal.
1231192_299184123554178_1175055824_n
Maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, în vârstă de 28 de ani, aflat la a doua misiune în Afganistan şi plutonierul Adrian Postelnicu, în vârstă de 34 de ani, care era la prima misiune în Afganistan, membri ai Grupului naval de forţe pentru operaţii speciale, au decedat în seara zilei de 22 septembrie, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, pe timpul executării unei misiuni de luptă în Estul Afganistanului.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate!