Etichete

, , , ,


DSCN8068Din cutia cu amintiri am dat de două fotografii-ilustrate foarte vechi, păstrate în colecţia de vederi. „Salutări de pe frumosul litoral al Mării Negre”, „Salutări întregii familii de la Sinaia”, „Salutări de la Băile Herculane” şi …două poze alb-negru. De pe una mă priveşte un mustăcios simpatic, cu ochi iscoditori, parcă întrebându-mă: „crezi că e bine ce-ai făcut?” În cealaltă poză, aceeaşi figură, nici nu se mai uită spre mine, semn că totuşi nu ar fi trebuit să arunc la gunoi aceste poze care au trecut prin cine ştie câte vicisitudini şi tocmai acum, în 2013, eu le arunc fără milă la gunoi.
Poate că am greşit! Alekszei Makszimovici Peskov alias Maxim Gorkij, poetul săracilor, autorul „Azilului de noapte”, dar nici A.P.Cehov, scriitor, medic şi dramaturg, autorul pieselor „Livada cu vişini”, „Unchiul Vanea”, „Pescăruşul”…”Trei surori”, ale căror dramatizare radiofonică le-am ascultat de atâtea ori,nu ar fi meritat să ajungă la coş!
Am totuşi o scuză: le-am păstrat în copie digitală, pentru că tocmai executam un program de desprindere de trecut în care prima lecţie cerea să arunc tot balastul ce mă împiedică să merg înainte!Proshchayte gospoda!