Nu ştiu cine sunt persoanele din fotografia denumită „Dragoste de mamă”, dar şi dacă le-aş cunoaşte personal, mesajul nu ar putea să fie altul decât se spune în titlu.Un gest simplu, surprins cu obiectivul unui aparat de fotografiat, care spune mai multe decât o mie de cuvinte. Realizată la sosirea din misiune? Sau mai degrabă înaintea plecării spre un teatru de război?
Mama plânge de bucuria revederii sau de necazul despărţirii?
Tânărul, oţelit de educaţia militară, nu-şi arată furtuna din suflet. Îl văd colegii. E militar. Nu se cade să se înduioşeze. O ţine strâns cu braţul drept pe unica lui mamă şi nu-i dă drumul lacrimii ce-i joacă pe sub pleoapă.
Parcă ar fi fost ieri, când au stat la fel, unul lângă altul. Doar că atunci braţul drept al mamei îl înconjura pe el ocrotitor, iar cel care plângea „mami, nu pleca”, era bărbatul de azi. S-au inversat rolurile. Mama, tânăra înaltă de altă dată e ca un copil căruia i se ia darul cel mai de preţ. Iar copilul de altădat’, acum cu un cap mai înalt, se apleacă spre ea ocrotitor.
De ce plânge mama? Nu va înţelege pe deplin poate niciodată. Pentru că e greu de explicat ce înseamnă dragostea de mamă.