Îmi amintesc de anii 90 când a apărut un „butic” aproape de noi, la parterul unui bloc turn. Era micuţ, îndesat cu de toate, de la dulciuri până la fructe şi legume. Unele produse erau neaşteptat de bune şi ieftine pe deasupra.Anii au trecut şi buticul a început să crească, într-un an cât altele în zece…s-a extins ca o caracatiţă cu tentacule ce ajung în fiecare cartier, în cele mai mari chiar şi cu două supermarketuri, cu hotel şi restaurant, până şi în oraşul Ungheni, cel de aici, că încă n-au trecut Prutul!Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus: Darina!
Poate părea ciudat să scriu despre „puşculiţa” ce-mi înghite zilnic banii, fără cale de întoarcere, dar de atâţia ani, ne-am obişnuit cu personalul magazinului! Ne vedem incomparabil mai des decât cu rudele şi mai şi schimbăm câteva vorbe „face to face”, ceea ce cu rudele se întâmplă tot mai rar.
Dacă am timp şi îmi lipseşte un zâmbet sincer, trec pe la fetele de la Darina! Se bucură să mă vadă, mă întreabă de sănătate, iar dacă nu ajung la ele, îmi trimit vorbă, se îngrijorează: oare n-am păţit ceva de nu mă mai duc pe acolo?

Ar fi multe de povestit, dar mă rezum doar la cea mai nouă ofertă, marca Darina! Vi s-a întâmplat să aveţi un drum de făcut cu avionul şi să preferaţi să mergeţi cu maşina proprie până la aeroport? Bănuiesc că, da. Şi mai bănuiesc că aţi avut o problemă cu parcarea! Uitaţi de ea. Darina vă oferă parcare păzită pe termen lung la preţul de 10lei /zi, vă şi aşteaptă la întoarcere la aeroport! 
Şi dacă mă mai gândesc la pâinea de casă cu nişte păstrăvi la grătar cum numai la „Peştişorul de Aur” mai găseşti, musai să fac o pauză!




(imaginile sunt realizate de Cocografic.com!)
„Lângă tine, cu tot ce e mai bun” e Darina!
25 Luni nov. 2013
Posted in social