Etichete
Nu ştiu de câte ori aţi avut ocazia să staţi de vorbă cu cineva, „la cald”, imediat după ce a obţinut un premiu important şi neaşteptat în acelaşi timp. Gala Farmaciştilor s-a desfăsurat, aseară în Sala Auditorium al Muzeului de Artă din Bucureşti, într-o atmosferă ce semăna cu decernarea premiilor Oscar, dacă e să ne luăm după participanţii cu nume sonore în lumea medicală, mai ales farmaceutică şi programul presărat glumele inocente menite să încălzească atmosfera.
După tot felul de aprecieri şi laude adresate câştigătorilor la diferite categorii, veni rândul premierii jurnaliştilor din presa scrisă şi online din domeniul medical. Pe scenă a urcat Arina Moldovan, redactor şef al revistei MedFarm din Târgu Mureş, câştigătoarea Premiului Juriului! Părea calmă şi stăpână pe situaţie, dar la o privire mai atentă se putea sesiza gestul prezentatorului, actorul Coveseanu, care o dirijează uşor spre microfonul din mijlocul scenei. Sub luminile reflectoarelor, Arina şi-a schimbat direcţia şi a ţinut un speach de toată frumuseţea. Scurt şi la obiect, punctând esenţialul! Am întrebat-o cum a fost? „Asta da Moş Nicolae! M-am mirat auzindu-mi numele, nu mă aşteptam, sincer.Pentru că ştiam de votul publicului, dar mă aşteptam să câştige Mirela sau Max…eram blocată, am urcat pe scenă, îmi tremura şi bărbia…mi-am luat premiul şi mă gândeam cum s-o şterg cât mai repede de acolo, dar Cove m-a direcţionat spre microfon…pfui…luminile îmi băteau pe faţă, ştiam că sala e plină cu peste 300 de oameni, nu-i vedeam decât pe cei din primele rânduri, se uitau la mine aşteptând ce am de spus, iar eu mă gândeam: Doamne, ce să zic? Apoi într-o fracţiune de secundă mi-a venit ideea!”, povesteşte Arina, nevenindu-i să creadă nici acum că a obţinut o diplomă, un trofeu ce îi vor aminti mereu cuvintele Mirelei:”eşti la inceput de drum, să ai încredere în tine şi să nu uiţi că poţi mai mult!”.
(Puteţi urmări înregistrarea pe siteul revistei Med-Farm
http://www.med-farm.ro/revista-medfarm-premiata-la-gala-farmacistilor-2013 )