Etichete
Sub acest moto educatoarele de la Grădiniţa P.P. Rândunica Tg.-Mureş împreună cu copiii şi părinţii lor, organizează acum în prag de sărbători pentru a doua oară o acţiune de voluntariat.
Este recomandabil să desfăşurăm mai des activităţi de voluntariat, pentru că ele constituie o experienţă bogată de învăţare, facilitează dezvoltarea de capacităţi şi competenţe sociale şi contribuie la dezvoltarea sentimentului de solidaritate la copii. Acestea sunt benefice pentru voluntar ca individ, pentru comunitate şi societate în întregul ei şi reprezintă un mod de a aborda nevoile şi provocările umane. În calitate de cadru didactic, este recomandabil să formăm copiilor gustul pentru activităţi care să le facă bine din punct de vedere sufleteşte şi de pe urma cărora să beneficieze şi alţii. Este bine ştiut că primele deprinderi morale însuşite de copii, se datorează imitării persoanelor din jur, de aceea ne-am dorit ca noi, cadrele didactice de la Grădiniţa Rândunica cu sprijinul părinţilor precum şi al altor cetăţeni din comunitatea locală, să oferim un bun exemplu copiilor noştri.
Acţiunea de voluntariat se desfăşoară pe parcursul lunii decembrie iar cu acest prilej copiii dobândesc un comportament responsabil faţă de persoanele aflate în dificultate, îşi cultivă imaginaţia şi creativitatea pregătind împreună cu părinţii mici cadouri din propriile jucării pe care le vor oferi copiilor mai puţin norocoşi.
Beneficiarii acestei acţiuni de voluntariat sunt copiii preşcolari de la Grădiniţa „Curcubeu” şi Centrul de zi din Târgu Mureş şi casele de tip familial din Târnăveni şi Miercurea Nirajului.
Prof. Înv. Preşc.: SZEKELY GEORGETA, POP CAMELIA şi VINCZE CSILLA