Mi-am deschis ochii auzind o voce străină, ce mă saluta cu amabilitate. Suntem rezidentele doamnei doctor, a spus cea zâmbăreaţă,aliniată lângă bruneta care zâmbea mai rar. M-au pus să le povestesc ce s-a întâmplat, m-au verificat în fel şi chip, fiecare după specialitatea sa, mai notau câte ceva pe foile de observaţie, se mai consultau între ele apoi niciuna, nici două, cea zâmbăreaţă s-a postat în faţa mea: haideţi să facem câţiva paşi!Ohoho! Nu cred că ar fi o idee bună! Mă tem că vă dărâm pe amândouă şi vă împrăştiaţi de nu vă vedeţi!Se pare că am fost convingătoare din moment ce au amânat experimentul.
Seara am încercat să mă ridic benevol şi m-am şi dus până la uşă. Chiar că nu erau decât doi paşi…mici pentru omenire, dar incomensurabile pentru mine! Îmi simţeam tălpile în papuci de parcă ar fi fost nişte cilindri şi tare a mai trebuit să mă concentrez ca să nu mă răstorn!Sub privirile pline de admiraţie ale aparţinătorilor şi ale vocilor din salon, am stat preţ de câteva minute în uşa salonului, orbită de lumina de pe hol. Aveam în faţă o privelişte absolut inedită, strecurată printre gene. Abia la a doua încercare am văzut că pe coridorul din dreapta salonului era un pom de Crăciun frumos împodobit, dar asta a fost în următoarea zi, când m-am aventurat glorioasă, precum cuceritorii Everestului, până la baie. E o senzaţie greu de exprimat în cuvinte, până şi pentru mine care mă mândream cu talentul meu de a explica şi inexplicabilul!Încetul cu încetul prima parte din mine părea că e ok, dar mai era partea a doua, cea din spate care se lupta cu echilibrul pierdut!
Se spune că foamea e cel mai bun bucătar, eu aş adăuga că nevoia la baie e cel mai bun dătător de curaj de a încerca imposibilul! Ce mai conta că nu ardea becul în cabină şi habar nu aveam unde ar fi comutatorul? Am tresărit un pic când am auzit uşa de pe hol închizându-se, dar m-am ţinut şi mai puternic de caloriferul cald, aşezat pe sub geamul mare termopan prin care nu se vedea decât ceaţa albă acoperind oraşul de sus. Pe hol ardea o lumină puternică, din oglindă mă privea o figură străină, speriată în timp ce mă spălam cu apa caldă. Înainte să se răstoarne imaginea din oglindă, am reuşit să ajung afară, ca un copil care acum învaţă să umble şi măreşte paşii, chiar dacă pare că nu are nicio direcţie precisă, ca să ajungă cât mai repede în braţele ocrotitoare ale mamei, am prins şi eu viteză. Am fost eroina serii! Toată lumea jubila!
În seara aceea am văzut pentru prima oară întreg salonul! Nu mică mi-a fost mirarea că era altfel decât mi-l imaginasem după sunete şi voci. după un aşa efort, m-am cuibărit în covata patului şi am aţipit legănată de poveştile colegelor de salon.
Unele erau poveşti sinistre.Veterana care a venit pe locul Vocii nr.3 a reuşit să mă trezească de-a binelea cu istorisirea ei. Păţania ei era de Oscar,dar nici povestea nu era mai prejos.”Ştiţi, acolo pe la noi e multă zmeură şi mure. Eram cu copilul şi cu încă o persoană când am auzit un zgomot şi a sărit ursul printre noi! Când m-am trezit nu mai era decât copilul, dar de atunci îmi tremura mâna. Nu ştiu ce s-a întâmplat.Câinele l-o fi gonit, nu ştiu”, a povestit femeia măruntă cât un copil de şcoală generală. Nu auzea bine şi avea telefonul pus la maximum. Chiar şi pus în sertarul noptierei ar fi sculat şi morţii, mai ales că suna într-una, ca la dispecerat.Dar să vă spun povestea care m-a făcut să-mi sară somnul.
„O femeie s-a urcat în podul casei ca să aducă din afumătură. A tăiat un pic de şorici şi în timp ce cobora scara a tras aer în piept cum i-a venit să strănute şi s-a înecat cu şoriciul şi a murit. Mare jale mare, la priveghi o deplângea lumea când deodată femeia a tuşit aruncând şoriciul din gât şi s-a ridicat în cur în coşciug! Toţi au fugit din casă, care încotro a apucat!”, a spus veterana chicotind ca după o poantă bună. Am uitat s-o întreb dacă a participat şi ea sau e folclor ce povestea!
Auzind una ca asta nici pacienta din patul din dreapta mea nu s-a lăsat mai prejos! A povestit şi ea câteva întâmplări de la morgă, nu vă spun cât de liniştitoare sunt asemenea poveşti într-un spital,mai ales dacă dimineaţa afli că a mai murit unul pe secţie.
În cele din urmă am adormit cu gândul la ziua cea mare când voi fi externată!