Absolvent al Facultăţii de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” Bucureşti, promoţia 2003, completându-şi studiile la Colegiul Naţional de Apărare, la Facultarea de Drept din Universitatea „Titu Maiorescu” Bucureşti şi la Institutul Diplomatic Român, luându-şi doctoratul în sănătate publică şi management sanitar, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara în 2010, dr. Cristian Buşoi a fost consilier al premierului Călin Tăriceanu, eurodeputat şi şef CNAS este nominalizat ministru al Sănătăţii, înlocuindu-l pe Eugen Nicolaescu, nominalizat de PNL ministru al Finanţelor.
Originar din Drobeta Turnu Severin, dr. Buşoi a intrat în politică în 1996, fiind vicepreşedinte fondator al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal (TNL) Mehedinţi, din iunie 2009, este vicepreşedinte PNL Timiş. În iunie 2013, Cristian Buşoi a fost europarlamentar, renunţând la mandat pentru funcţia preşedinte al CNAS.
„Potrivit declaraţiei sale de avere din iunie 2013, Buşoi deţinea două apartamente în Bucureşti şi unul la Bruxelles şi o casă de locuit de aproape 1.000 mp în Drobeta Turnu Severin, conturi curente şi depozite bancare de circa 800.000 de euro. Acesta a acordat două împrumuturi în nume personal, unul de 250.000 euro unei persoane fizice şi circa 1,2 milioane de lei firmei European Business Target”, potrivit Mediafax.
(Foto MedFarm)
Vor fi bani la BUGET doar can se va infiinta un FOND DE BUNASTARE SOCIALA ca si in Norvegia.