Avem noroc de un viceprimar, Claudiu Maior, vestit că mereu se ţine de cuvânt. „Am promis, am făcut”obişnuieşte să spună la inaugurarea oricărei investiţii, fie că e vorba de un drum reabilitat, fie de un bloc termoizolat. De aceea m-am gândit la el, ieri, călătorind într-o conservă pe patru roţi! Nu pot spune conservă de peşte pentru că până şi peştii din conservă stau cu mult mai lejer decât mi-a fost dat mie să stau într-un picior, lipit de o bară, având sistematic un cot pe capul meu preţ de câteva staţii, după care am reuşit să acaparez un loc ideal lângă geam, închis desigur etanş, dar cu vedere spre concetăţenii mei care au avut fericita iniţiativă de a merge pe jos în această zi însorită de octombrie.

Am aşteptat 30 de minute până a venit primul autobus, nevrând să mă înghesui într-un minibus, unde s-au mai urcat, după ce că a sosit deja supraîncărcat, pe puţin încă zece furioşi!Şi nu a fost singurul minibus! Ca un făcut, în cele 30 de minute altceva nu a circulat pe malul de vizavi cu Spitalul de Urgenţă! Unul după altul, au venit ţinându-se parcă de mână, dar degeaba, că staţia rămânea la fel de plină, fiind ora la care ieşeau studenţii de la cursuri, elevii de la şcoală, bolnavii de la spital…oră de vârf!

Autobuzele sunt vechi, incomode, cu două scaune cocoţate pe un podium de parcă ar fi locul birjarului, cu spatele la direcţia de mers, cu încă unul tot aşa de sus, peste roata de pe partea opusă. Două locuri sunt ocupate de taxatoarea pe care am descoperit-o abia la cap de linie, când s-a golit autobuzul. Mi se pare lipsit de orice logică să nu pui mai multe autobuze pe aceeaşi linie în orele de vârf, astfel nu s-ar mai face blatul,ar avea asociaţia de transport local mai mulţi bani pentru întreţinerea vehiculelor, am putea călători civilizat, nu ca acum, de parcă am fi nişte oi condamnate la asfixiere! Mai ales când e vorba de linia folosită de oamenii necăjiţi, care merg sau vin de la spital, bolnavi care abia stau în picioare…parcă aud corul cârcotaşilor: „dacă nu-ţi convine du-te cu taxiul cucoană!” Şi nu-mi convine! pentru că mijlocul de transport în comun  trebuie să fie exact ce arată denumirea! Ca să scadă poluarea, ca să scadă aglomeraţia din centru…Bineînţeles că nu ne putem alege colegii de călătorie…luând un mijloc de transport în comun ne asumăm nişte riscuri. De la hoţii de buzunare până la tot felul de mirosuri care ne pun la încercare răbdarea şi rezistenţa la asemenea provocări. Am avut în spatele meu un proaspăt eliberat de la o reţinere de 24 de ore pentru mai multe articole, după cum se lăuda nici nu era la prima abatere, „cunoaşte orice birou de la secţie”. Trebuia să fi fost unul mai înalt, că-i picau vorbele ca din tavan. „Eu ştiam deja că trebuie să-ţi închizi telefonul, că ţi se golesc buzunarele. Mă-ntreabă că de ce am două pachete de ţigări la mine, auzi, păi dacă aveam trei pachete intram la trafic de ţigarete?”, se distra acesta povestind unei cunoştinţe peripeţiile nopţii petrecute în arest. Pe scaunul din dreapta mea dormita unul ce duhnea a „tâmâioasa!, cineva mâncase cu usturoi, iar unul speriat de frigul de dimineaţă îşi scosese paltonul de la naftalină…Nimeni nu cobora şi tot mai mulţi încercau să se urce….

De aceea aş vrea să-l fac pe viceprimarul nostru să ne promită autobuze mai multe în orele de vârf, trasee mai bine alese, şi să-i oblige pe şoferi să respecte programul de lucru! Duminică seara de la 9 abia mai circulă ceva, 23-ul e cel mai activ, dar 43-ul e mai rar decât corbul alb! Şi cu abonamentul în buzunar, după o aşteptare de 30-45 de minute luăm un taxi către casă, dacă nu s-au retras şi ele…

Oare ne-ar promite?