Cea mai arzătoare chestiune la ordinea zilei, cea a predării religiei în şcoli, a împărţit societatea cel puţin în două, dacă nu-i punem la socoteală şi pe cei indecişi! Spre deosebire de anii trecuţi, de astă dată părinţii au fost întrebaţi dacă vor ca odraslele lor să participe la ora de religie şi dacă răspunsul era afirmativ, trebuia să ceară asta în scris.
A mers cam greoi acţiunea, dar a intrat în funcţiune aparatura de propagandă. Puţin a lipsit ca de pe o zi pe alta să nu depăşim planul, ca pe vremea răposatului, când se raportau nişte suprafeţe la arăturile adânci de primăvară, că de le punea cineva cap la cap, ar fi depăşit cu mult graniţele ţării! Aşa şi acum! Peste 90% dintre copii vor să participe la ora de religie. La nivel de ţară, că judeţul nostru ocupă un ruşinos loc codaş! Ce să-i faci? Am prins viteză se pare şi am depăşit Evul Mediu! Din fericire nici aşa nu periclităm catedra dascălilor şi popilor care predau religia. Nu vor rămâne pe drumuri!
Am încercat să înţeleg mentalitatea părinţilor care au zis „da”. Oare din convingere sau de frica lui Doamne-doamne? Indiferent de motiv, cu siguranţă n-au răsfoit manualul de religie! Cum să înveţi copilul care se pierde prin mulţime de părinţi să se roage ca să i se arate calea, în loc să-i explici ce are de făcut? De scenele demne de ştirile de la ora cinci ce să mai vorbim!
Zilnic văd tineri şi bătrâni care fac la cruci privind spre biserică în timp ce din stânga vine o maşină condusă de un şofer care face şi el mătănii sub oglinda retrovizoare plină de cruciuliţe, nefiind atent la credinciosul care trece strada. Şi-l loveşte!
În clasele gimnaziale ar fi de preferat să se predea regulile de circulaţie, codul bunelor maniere sau sfaturi de supravieţuire, iar elevilor de liceu, istoria religiilor! Credinţa e o treabă personală. Crezi sau nu crezi, nu-i treaba nimănui. E alegerea ta! Altfel e spălare de creier, îndoctrinare cu efecte imprevizibile. Părerea mea!

Publicat în PUNCTUL, 16 martie 2015