Evenimentul de marcă din ultima săptămână a lunii lui Florar a fost, cu certitudine, cea de-a 25-a ediţie a Galei UNITER, ce s-a desfăşurat în 25 mai 2015 la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti. Cu această ocazie, în semn de preţuire pentru stimularea creativităţii în teatrul românesc, preşedintele României a conferit „Ordinul Meritul Cultural” în grad de Ofiţer Uniunii Teatrale din România. În premieră în acest an, pe siteul http://www.uniter.ro cititorii, spectatorii au putut vota pe artiştii pe care şi-ar fi dorit să-i vadă câştigători ai Galei Uniter. Ca o surpriză plăcută pentru tîrgumureşeni, publicul a acordat 2245 voturi pentru  cea mai bună actriţă într-un rol secundar, actriţei: Katalin Berekméri, pentru rolurile din spectacolul „Castingul Dracului”, la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”. Ca să facem o imagine despre însemnătatea acestor voturi, deşi nu acestea au fost decisive în decernarea premiului, iată şi contracandidatele tîrgumureşencei noastre: Ana Ciontea pentru rolul Mama din spectacolul „Numele”, producţie a Teatrului Foarte Mic Bucureşti în parteneriat cu Teatrul de Comedie – 555 de voturi; Ana Covalciuc pentru rolul Proprietăreasa din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan” , Teatrul Bulandra Bucureşti – 486 de voturi.

Cine este actriţa desemnată câştigătoare de juriul UNITER

Născută în zodia Racului, în 26 iunie 1977, tîrgumureşeanca a urmat cursurile Liceului Teoretic “Bolyai Farkas”, după care a absolvit  facultatea la Universitatea de Artă Teatrală “Szentgyörgyi István” în 2001şi după o trecere scurtă între anii 2002-2003  la Teatrul Ariel, din 2003 face parte din Trupa „Tompa Miklós” a Teatrului Naţional din Tîrgu Mureş. Dacă o întrebaţi vă va răspunde: „Eu sunt actriţă şi vreau să îmi fac meseria. Tot ce îmi doresc e un repertoriu tare, nişte regizori care să ne pună la treabă.”  Simplu!

Interviu atipic: noaptea pe messenger

Dacă v-aţi imaginat cumva că e floare la ureche să stai de vorbă cu cea mai bună actriţă în rol secundar, câştigătoarea Premiului UNITER 2015, v-aţi înşelat! Şi nu pentru că actriţa Katus Berekmeri ar fi o fiţoasă! Extrem de amabilă, simpatică şi comunicativă, Katus este la fel de ocupată! V-aţi fi gândit că până şi în sfânta zi de sâmbătă  un slujitor al Thaliei poate avea chiar şi două repetiţii? Dar aşa este! Iar atunci când vorbim de o actriţă, unica tîrgumureşeancă de la Trupa “Tompa  Miklos”, câştigătoare a Premiului UNITER, asaltată de jurnalişti, reporteri TV şi de Radio, nu e de mirare că până şi pauza între două repetiţii a promis-o unui interviu radiofonic. Aşa că nu mi-a mai rămas decât schimbul de mesaje, întrebări şi răspunsuri în miez de noapte.

Se consideră o norocoasă

Am urmărit-o în câteva secvenţe din piesa care i-a adus premiul, “Castingul Dracului” în regia lui Radu Ifrim şi i-am spus că o găsesc talentată, că are o figură foarte expresivă…Mi-a zis că ea se vede altfel, că de fapt e o norocoasă! “E o senzaţie grozavă să ai atâţia susţinători. E un dar să ai parte de aşa ceva! Mai nou chiar mă gândesc cât de norocoasă sunt! Sunt mulţi cei care lucrează la fel de bine, la fel de mult, dar nu au parte de această experienţă…La Bucureşti mă gândeam la cei de acasă care-şi ţin pumnii pentru mine, dar ştiam şi că nu se vor lepăda de mine dacă mă voi întoarce fără premiu! Surpriza surprizelor a fost declaraţia de apreciere a regizorului Tudor Giurgiu. Nu-mi venea să cred că despre mine e vorba!”-îşi aminteşte actriţa despre emoţiile trăite în seara Galei Uniter în capitală. “Am călătorit foarte calmă la Bucureşti şi încercam să nu-mi bat capul prea mult de ce nu voi lua premiul sau cum ar trebui să se alinieze plantele ca să mi-l acorde totuşi. Nu am avut nicio dorinţă arzătoare şi nici temeri teribile şi asta m-a eliberat. La început de tot visezi la premii, la confirmări, dar la un moment dat îţi dai seama că nu o să primeşti nimic şi lucrezi ca nebunul, iar in felul ăsta realizezi că nici nu mai contează, de fapt. Îţi dai seama că importantă e doar relaţia cu meseria pe care o faci, felul tău de a gândi despre teatru, despre munca de actor, despre munca în echipă”, continuă Katus.

Piesă surpriză

Rolul care i-a adus premiul actriţei face parte din piesa “Castingul Dracului”, în regia lui Radu Afrim, piesă a cărei premieră a avut loc în 2 martie 2014. Povestea piesei despre care nu se ştia încă nici titlul, nici despre ce va fi vorba la momentul în care se pregăteau afişele stagiunii, regizorul Afrim a spus că va fi o surpriză. Şi a fost. “Castingul Dracului” e povestea unui om putred de bogat care a copilărit în vechiul regim. Fiind născut în aceeaşi cu dicatorul, ziua sa de naştere nu e sărbătorită niciodată, dar el trebuie să recite osanale la adresa “tovarăşului”. Piesa compusă din trei părţi: castingul, repetiţia şi showul de ziua de naştere este rezultatul colaborării actorilor cu regizorul. După ce fiecare actor a scris câteva cuvinte despre sine, ăntâmplări din trecutul lor, regizorul le-a adunat apoi a luat foarfeca….Textele actorilor au fost traduse în română, iar cele ale regizorului Afrim în maghiară de aceeaşi Bartha Reka şi e o traducere foarte bună. “Am observat că la Bucureşti, a plăcut spectacolul. Afrim a avut mare grijă ca traducerea să fie exactă. El s-a ocupat de acest lucru. Unele jocuri de cuvinte nu au fost traduse cuvânt cu cuvânt, ci transpuse în româneşte astfel încât să nu fie lipsite de poantă. S-a avut în vedere acest lucru, ceea este foarte bine”, susţine Katus.

Mulţumind echipei pentru premiu

Din colaborarea între actori şi regizor s-a născut şirul unor povestiri ciudate şi surprinzătoare, pe alocuri hazlii, cu multă mişcare, dar în întregime distractivă. Şi asta e ceea ce contează: munca în echipă.”Pentru că teatrul înseamnă muncă în echipă, până şi reuşitele personale sunt rezultatele muncii colective. În spatele premiului obţinut de mine eu văd această muncă în echipă. Acest premiu înseamnă recunoaşterea activităţii noastre, ceea ce dovedeşte că se acordă atenţie muncii noastre, ceea ce mi se pare un lucru foarte important. Dincolo de atenţie însă se află munca noastră. De ani de zile muncim din greu pentru un teatru de calitate la Tîrgu Mureş. E foarte dezolant să joci în piese de calitate discutabilă, sau să munceşti multă vreme în situaţii fără ieşire, pentru un actor nu văd nimic mai îngrozitor. Sper că această muncă în echipă va crea condiţia şi altor colegi de ai mei de a rezista cu propriile lor realizări pe scenă”, a spus Katus pe scena Naţionalului bucureştean, mulţumind tuturor celor care au contribuit la obţinerea premiului.

Când te-ai hotărât  să te faci actriţă?

Katus B:  Din clasa a doua primară am ştiut că aş vrea să devin actriţă! Îmi aduc aminte, era la o serbare cu şcoala când am simţit pentru prima oară câtă fericire şi satisfacţie îţi poate da o astfel de activitate. Atunci am simţit pentru întâia oară bucuria de a juca pe scenă, iar dacă mi s-a întâmplat asta odată, nu am mai scăpat de ea! În adolescenţă s-au cam îmbârligat lucrurile, am vrut să mă fac şi doctoriţă şi ziaristă, încercând mai degrabă să fug de actorie. Dar, pur şi simplu n-am putut să mă resemnez fără nicio legătură cu teatrul. Extraordinar de mult mi-l doream şi în acelaşi timp mă şi temeam atât de tare de el încât doi ani de zile n-am avut curajul nici măcar să trec prin strada Köteles, mă tulbura gândul că acolo se află institutul şi eu n-am treabă cu el! La fel am simţit şi în legătură cu teatrul. De aceea rareori mă duceam la spectacole, încercând astfel să mă apăr de mine însămi!

Ai avut un model de urmat?

 

Katus B: Nu, niciodată. Există actori de care îmi place, actori pe care îi respect, dar nu am modele în niciun domeniu. Încerc să-mi trăiesc viaţa după propria-mi mentalitate, după realizările, nevoile şi posibilităţile mele. De aceea nu înţeleg expresiile „asta aşa trebuie făcut”, „asta aşa se face de obicei”, „asta aşa se cade”, „păi asta e la modă”.

O întâmplare hazlie din anii studenţiei?

Katus B: Da. Era în anul patru, când în sfârşit am avut prima reprezentaţie la Studio. A fost momentul foarte aşteptat de noi toţi, o seară de succes, plină de felicitări. Un artist invitat din Ungaria m-a rugat să-l ajut să ajungă din Tîrgu Mureş la gară în Cluj-Napoca. Eu nu aveam nici permis de conducere, nici maşină ca să mă angajez la aşa ceva, aşa că l-am rugat pe prietenul meu cel mai bun să ne ducă la Cluj. Cum ne-am tot felicitat după spectacol, am pierdut noţiunea timpului şi am pornit cu ceva întârziere la drum. Am încercat să recuperăm timpul pierdut apăsând pedala de acceleraţie, mişcare destul de periculoasă pe ceaţa care se lăsase peste noi. Astfel am ajuns în gară la Cluj tocmai la timp, ca să vedem ultimul vagon cum se îndepărta în ceaţă. Omul nostru se uita cu disperare după trenul pe care tocmai îl pierduse, ne-am şi certat, căci era stresat că nu se va descurca la schimbarea trenului la graniţă. Spre norocul lui biletul măcar rămânând  valabil pentru următorul tren, l-am îmbarcat cu lacrimi în ochi şi…am rămas în prima noapte geroasă de noiembrie lângă maşină, cu cheia maşinii ruptă în marea agitaţie, fără o leţcaie în buzunar. Din fericire prietenul meu nu s-a crizat, dar foarte calm m-a trimis să fac rost de bandă de izolatoare şi un cleşte! În zorii zilei, la Cluj, de la un taximetrist am făcut rost de un cleşte, de la un magazin vânzătoarea mi-a dat o bucată de bandă izolatoare…Operaţiunea de lipre a bucăţilor de cheie, emoţia “oare ţine –nu ţine, porneşte –nu porneşte maşina”, m-a făcut să înţeleg cât de efemer e succesul! Că teatrul e arta momentului, că în câteva ore dispare euforia succesului! Asta pentru cei care îşi fac iluzii!

 

La ce rol visezi, dacă ai aşa ceva?

Katus B: Nu visez la roluri, nici n-am visat vreodată. În anul doi însă m-am îndrăgostit de rolul Anei Petrovna din Platonov de Cehov, asta sigur l-aş fi jucat , apoi am avut ocazia să –l joc în urmă cu câţiva ani, în regia lui Harsányi Zsolt. E un rol minunat. Nici asta nu a fost chiar un rol la care aş fi  visat, dar mi-l doream! Alt exemplu nu am!

Cum a fost la Afrim?

Katus B: La Afrim a fost foarte frumos totul, de la text la situaţii. Am construit pe o idee a lui, de la zero, fără text. A fost o perioadă foarte grea, dar foarte frumoasă; şi chiar îmi plac regizorii care te pun la treabă. Afrim îţi dă foarte mult, dar nici nu te iartă. El a făcut şi titrarea în limba română, a lucrat mult cu vorbele, şi-a pus ştampila pe fiecare replică. Se pricepe la text şi are un dar pe care nu l-am văzut la nimeni: nu prea cunoaşte limba maghiară, dar îşi dă seama când zici ceva şi nu zici bine. Nu ştiu de unde are asta: probabil din muzica limbii… Mie tare îmi place să lucrez aşa, întotdeauna: încerc să gândesc împreună cu regizorul. Eu nu sunt genul de actriţă care funcţionează după instrucţiuni, ci vreau să îl înţeleg pe regizor, să ştiu ce crede el, să văd că pot merge cu el. Iar asta e frumos la Afrim, că acolo aşa facem.

Ce fel de regizor preferi?

Katus B: Foarte puţini sunt regizorii care vin cu spectacolul gata făcut şi tu trebuie doar să îl execuţi. Eu, de fapt, cred că nici nu am lucrat cu astfel de regizori! Dar dacă ceva nu funcţionează regizoral aşa cum trebuie, atunci – ca actor – nu ai de ales! Trebuie să fii bine pus în situaţie. Ne întâlnim cu foarte puţini regizori care îţi oferă, care se gândesc să te ajute să progresezi ca actor, să înaintezi pe drumul tău, nu doar să funcţionezi ca un instrument cu care regizorul face un spectacol, şi gata. Sunt regizori care îţi dau mai multă libertate, alţii mai puţină, dar nici nu te blochează nimeni până la urmă!

Cum e să faci un spectacol de la zero?

Katus B:  La “Casting” de la început mi se părea o provocare de soi, adică să faci un spectacol din nimic, aşa ceva nu făcusem înainte. O idee nemaipomenită, un proces excepţional . O experienţă minunată pentru orice actor. Bucuria muncii este mult mai mare, ai infinit mai multă construcţie de făcut, cu figurile, cu situaţiile. Când lucrezi cu un text finit ai alte chestiuni sub lupă, ce a vrut acolo autorul, cum vrea el? Plus disctracţii. A fost o bucurie toată munca.

Ce înseamnă teatrul pentru tine?   

Katus B: Teatrul e o meserie faină! Poţi folosi teatrul ca să te tratezi, să te vindeci, prin rolurile pe care le faci, prin relaţiile pe care le ai în scenă. Eu de multe ori am scăpat de multe probleme aşa. Mă influenţează cu cine lucrez, contează întâlnirile, cele importante. Eu nu îmi aleg proiectele; le pot refuza, dacă nu îmi convin, dar nu vreau să fac lucrul acesta. Chiar şi lucrurile neplăcute sunt parte a meseriei noastre, sunt meciuri cu mine însămi, pe care trebuie să le câştig. În fiecare zi se face câte un pas – milimetric, dar se face, iar milimetrul ăsta înseamnă schimbare. E un efort care trebuie făcut, că şi asta mă motivează să mă pun pe treabă aşa cum trebuie. Ce meserie faină, foarte faină, e!

Erika MĂRGINEAN

publicat in PUNCTUL, iunie 2015