Duminică, dimineața. Orele 8 și ceva trecute fix. Un concert de claxoane înaintea marelui spectacol de clopote despre care v-am mai scris.Pe străduța dintre două șiruri de blocuri, o limuzină împodobită ca de nuntă claxonează de se cutremură termopanele pe o rază de doi kilometri. Număr vreo cinci, șase mașini care o urmăresc ca în filme pe cea cu claxonul!
Aha, mirele din limuzină o fi cel care claxonează cu disperare: heeeelp! Îl duc la însurătoare!
Și totuși, mireasa e cea care plânge de obicei. O fi ipocrizie sau tradiție? 😉
Se pare că s-a pierdut răspunsul meu trimis de pe tabletă azi-noapte! Mireasa plânge pentru că e mai sensibilă…mai ales dacă vin peţitorii cu texte din alea de storc lacrimi şi din piatra seacă! Refuz să cred că ea ar plânge de dragul tradiţiei! Gândeşte-te la machiajul făcut cu atâta trudă! Faza cu ipocrizia va trebui să-mi explici, Petre! Pe asta n-am înţeles-o. Dar dacă vrei, ea poate să-i plângă de milă mirelui…am citit recent că după căsătorie miresele blânde se transformă în neveste arţăgoase! Nu ştiu.
Mă gândeam că unele mirese plâng fiindcă așa e tradiția din acea zonă și așa li s-a spus să facă. Deși e cea mai fericită zi din viața lor și inima le râde. Cum se întâmplă și la unele înmormântări, unde se angajează bocitoare, dacă văduva și rudele apropiate nu vor să se expună astfel.
Nu ştiu, Petre! Eu dacă vreau să plâng, plâng! Nu cred că ar putea plânge cineva în locul meu! hehe