Niciodată nu mai cumpărasem atât de devreme bradul ca în acel an. Era chiar în primele zile din decembrie, ieșisem la cumpărături pe la magazinele de pe strada Mărgeanului, dar nu am făcut decât câțiva pași când ne-a și oprit Iliuță. „Avem brad argintiu! Luaţi bradu’, Hai la bradu’ neamule!” şi nu aveam cum să nu ne oprim, vlăjganul tăindu-ne calea un brad frumuşel pe care îl dansa când la stânga , când la dreapta, ca să-l putem admira în toată frumuseţea lui! Am târguit cum se cuvine, l-am cumpărat însă cu condiţia să ni-l pună deoparte până terminăm cu târgaşul, că nu după brad pornisem. Iliuţă a fost de acord şi înainte de ora închiderii, pe la opt seara încărcaţi cu plase, cărucioare şi copii, ne-am prezentat la Iliuţă.

Văzând cât de încărcaţi suntem, Iliuţă s-a oferit să ne ajute cu bradul, cărându-l până la bloc , la câteva sute de metri distanţă. Ajunşi la bloc, văzând că nu poate fi vorba de lift-acesta fiind doar schiţat deocamdată-practic nu era decât un hău periculos, fără cabină , dar cu uşă rezemată de perete, s-a oferit să ne ajute cu bradul până sus. La etajul patru, l-am invitat înăuntru, dacă a fost atât de amabil, ca să-şi mai tragă sufletul.

L-am pus la masă, l-am servit cu tot felul de hrană rece, primisem „porcării” de acasă, aşa că după o duşcă de tărie de Ardeal, aşa de poftă, Iliuţă şi-a dezlegat şi mai tare limba şi între două reprize de bancuri cu militari, înfuleca din bunătăţi.

„Într-o unitate de tancuri, recruţilor li se prezintă pentru prima oară un tanc. Plutonierul  începe să le explice:
– Tancul este de tip T-55, fabricat în URSS. Are cineva vreo întrebare?
Nimeni nu întreabă nimic.
– Pe tanc, se află instalat un aruncător de grenade calibrul 120. Are cineva vreo întrebare?
Nimeni nu întreabă nimic.
– Tot pe tanc avem o staţie de comunicaţii radio. Are cineva vreo întrebare?
Un soldat ridică mîna timid.
– Da, soldat, spune!
– Tovarăşe plutonier, staţia radio e pe lămpi sau pe tranzistori?
– Băi, pentru tâmpiţi ca tine o să repet: este pe tanc!”- recita Iliuţă, râzând apoi cu poftă de parcă acum l-ar fi auzit pentru prima dată bancul!

Tot mai bine dispus, printre râsete şi bancuri  a mai spus câte ceva şi despre el. De  fapt era student la Politehnică, spunea, dar mai câştiga un ban cinstit lucrând la Aprozarul din colţul străzii.

La un moment dat a observat haina militară de pe cuier, făcând  legătura cu cravata şi cămaşa kaki ce purta amfitrionul…apoi Iliuţă al nostru s-a ridicat brusc de la masă şi până să ajungă la uşă ne-a mulţumit pentru trataţie şi dus a fost!

Nici până azi nu pot decât să bănuiesc ce l-a pus pe fugă!