Câinii vagabonzi au dispărut din oraş de ceva vreme, dar cerşetorii se pare că nu pot fi alungaţi. A scăzut numărul lor, trebuie să recunoaştem, dar sunt destui încă! Unii pleacă, vin alţii în locul lor, sau rezistă eroic pe baricade, precum femeia şchioapă care umblă rezemată de un toiag.

Au locurile lor preferate. Duminicile şi de sărbători legale se postează prin jurul bisericii, aşteptând mila credincioşilor. Poliţia locală îi mai hâşie de acolo, dar se mai şi face că nu-i observă. Credincioşii vrând să se pună bine cu Doamne -Doamne, mai caută prin buzunare după ce au cotizat şi pe la popi. Altă dată „păzesc” uşile unor magazine mizând pe dărnicia unora care nu se uită la mărunţişuri. Aşa era Andras cel cu câinele, momentan lipseşte nemotivat cam de multişor, dar e un altul, un învăţăcel care îi ţine locul. Unul mărunt şi tinerel! Tuciuriu şi insistent.

-Dăăă-mi 50 de baaaaani! Dăăăă-mi 50 de baaaaaani! se tânguie dându-ţi târcoale şi urmărindu-ţi mişcările, ca să fie pe fază dacă te răzgândeşti cumva.

-Uite acolo, o monedă pe jos!-îi zic arătându-i o monedă de 5 bani pe jos.

-Băiatul se uită şi pe un ton defăimător îmi zice:

-Ala nu-i bun, dăăăăă-mi 50 de baaaaani! cântă mai departe, trecând la următorul client.