plaja-modern-constanta.jpgAşa din senin, m-a pălit un dor de Marea Neagră! O fi de vină căldura plăcută ce vine dinspre infrapanelul de pe peretele de lângă mine şi soarele strălucitor  ce stă cocoţat în geam? Sau …

Totul are o explicaţie!

Aranjând fotografiile vechi într-un album nou, era firesc să mă năpădească amintirile!

Am călătorit în timp cu fiecare imagine surprinsă cu oameni dragi , care nu mai sunt printre noi, sau de care nu mai ştiu nimic, deşi cu siguranţă mai fac umbră pământului!

Am trecut apoi la ilustratele scrise în grabă, pe genunchi, în trecere pe lângă câte o cutie poştală ca să ajungă la destinaţie înainte de terminarea vacanţei sau a concediului…Şi totuşi, de câte ori nu s-a întâmplat ca vederea de pe ţărmul mării  să ajungă după noi la „adrisant”!

Revedeam cu ochii minţii plaja, auzeam valurile lovindu-se de stavilopozi, îmi sunau în ureche strigătele voioase ale tinerilor aşezaţi în cerc aruncând unul altuia  mingea de plajă…Unii abia îşi începeau vacanţa, alţii se pregăteau de plecare.

E al naibii de greu să te desparţi de mare…încă o bălăceală în apa care te mângăie uşor şi în ziua plecării e mai curată ca niciodată, calmă şi curată de vezi până şi nisipul pieptănat de valuri de sub picioare.

Mai bei  o cafea turcească, aşa de amintire…lumea se distrează…ai mai stat o zi în plus, nu mai poţi amâna plecarea …trenul e în gară… ajungi în mare grabă, îţi pui piciorul pe prima treaptă a vagonului şi  trenul se pune în mişcare…glasul roţilor de tren…gustul sărat al mării ţi-a rămas pe buze…mais, vorba poetului, la mer efface sur le sables, les pas de amoureux desunis…