13256187_1224799737552683_5620918064247162465_n.jpgAm citit undeva că 2016 va aduce schimbări majore în viaţa fiecărei zodii. „Taurii vor sta foarte bine la capitolul dragoste, Leii vor avea noroc de bani, iar Scorpionul se va bucura de afinităţi speciale în casa intelectului, ” scria un site de astrologie aducând complicate explicaţii despre tranzitarea plantei Marte sau a lui Saturn, unde şi cu ce influenţe asupra relaţiilor de cuplu ,asupra portofelului şi a carierei, cu accent deosebit şi asupra sănătăţii. Pe scurt: m-au zăpăcit de cap, aşa că m-am rezumat doar la zodia mea, dar şi acolo am sărit peste pasajele nefavorabile! Ca să nu invocăm răul! Nu-i aşa?

Am reţinut totuşi unele atenţionări despre destrămarea cuplurilor, dar pentru asta nu trebuie să ai astrolog şi zodiac prin casă, se întâmplă!

Cu atât mai mult m-a şocat mesajul unui prieten virtual, cu cât ştiam că are o familie fericită. Ne „cunoaştem de ” zece ani deja, din când în când schimbăm câte un mesaj: „no news is a good news?”şi după câteva vorbe de încurajare pe care le citeşte fiecare când are timp, nu ne mai deranjăm săptămâni întregi. De data asta răspunsul era: „bad news!”

Şi din aproape în aproape, în decurs de două-trei zile am pus cap la cap povestea! Părea incredibilă! Ea plecase cu copiii fără să-i lase o vorbă în timp ce el se afla la serviciu! Ea părea fericită, aveau doi copii reuşiţi, postările ei pe facebook vorbeau despre fericirea  de a-l avea pe el considerat drept  „viaţa” ei, etc. etc.

A şters orice postare, poză, mesaje, tot ce avea legătură cu ea şi a plecat. Se pare că a plecat undeva peste hotare, dar el speră că se va întoarce, deşi se fac imediat trei săptămâni şi încă nu i-a dat niciun semn de viaţă.

El pare că se resemnează, mioritic. Nu-l văd, nu-l aud, dar literele lui ascund o mare tristeţe. Nu are cu cine discuta, nu are pe nimeni ca să-l consoleze, pentru că îi e şi ruşine să vorbească despre asta. Nu ştie încă cum, dar va trebui să meargă mai departe!

O fi fost Marte în casa lui Saturn ori, cine ştie?