Etichete

, , ,


download.jpgCăruța când dă de vale nu se mai poate opri!Mi-au venit în minte cuvintele cronicarului, serile trecute când pe neanunțate ni s-a oprit furnizarea energiei electrice. Mai pe românește ni s-a luat curentul. Și mai pe înțelesul tuturor am rămas pe întuneric. Grație pregătirii mele militare, și cunoscându-mi apartamentul ca în palmă, în câteva secunde ne întrebam lângă lumânarea plăpândă oare ce s-o fi întâmplat de ne-au lăsat pe întuneric. Bineînțeles că nu aveam de unde să aflăm și nici adunarea ad-hoc în casa scărilor nu a găsit răspunsul la întrebare. Doar vecinul continua să folosească un aparat ce țipa promițător: mergea pe acumulatori.

Nu m-am născut ieri, e adevărat. Am mai servit din întreruperile de curent în ”regimul de tristă amintire”, dar pe atunci știam exact ora și durata perioadei când se stingea becul.

După mai bine de un sfert de secol de la și mai tristul eveniment în care au pierit atâția tineri nevinovați, nu mi se pare normal ca pe timp de pace, pe vreme frumoasă, fără perturbații atmosferice, fără vreo calamitate naturală, să te trezești că cineva probabil cuprins de nostalgie îți întrerupe curentul. Nu mi se pare normal ca în secolul ”doi unu”să nu existe mijloc de comunicare prin care să fie anunțată întreruperea, un generator care să intre în funcțiune instantaneu în caz de defecțiune la un transformator, sau măcar bunul simț de a oferi o explicație, dacă oricum nu ni se vor cere scuze pentru neplăcerile cauzate.

Analizând problema după cea de-a doua întrerupere în decurs de o oră, nu puteam să nu mă gândesc la cauzele celor întâmplate. Vechea generație de electricieni cu siguranță a dispărut. Școli de meserii nu prea mai sunt și atunci e oarecum firesc ca meseriașii făcuți la apelul de seară să se piardă cu firea, având  ”naturelul sensibil” și să tragă aiurea de manete, să apese adhoc pe butoane, periclitând viața computerelor noastre. Dacă greșesc, corectați-mă.

Și am mai constatat ceva. Dintre toți locatarii agitați că au rămas pe întuneric, doar noi și cel cu zgomoteca pe acumulatori avea și o lumânare sau o lanternă la îndemână. Ceilalți erau pe sistemul ”Dumnezeu cu mila”. Instantaneu mi-au venit în minte bieții oameni din teatrele de război.” Vai de capul nostru de naivi ce suntem. Degeaba mormăim la evenimentele solemne ”deșteaptă-te române”, nu știu ce șanse avem! Mă refer la trezire! După un an întreg de exerciții – e adevărat că destinat forurilor competente – pentru plebe e vorba doar de sonorizare, tot ne mai întrebăm de ce sună sirenele în fiecare prima zi de miercuri în fiecare lună? Și nu ne-ar ajuta mai mult nici dacă am ști, că nu avem nici pregătirea necesară pentru a ne salva și nici adăposturi dacă s-ar întâmpla ”nasoale”. Dacă o simplă întrerupere de curent ne dă viața peste cap, nici nu mă pot gândi ce s-ar alege de noi în caz de ceva mai grav! Și nu am de gând să vă întristez, poate că nici nu v-ați trezit încă! Însă lista lucrurilor făcute de mântuială e din ce în ce mai lungă. Un banc din vechiul regim îmi mai vine în minte. La un examen de matematică doar un agent reușește să rezolve problema cât fac doi ori doi. Ceilalți își mai bat capul și acum, oare de unde știe? Cel înțelept va înțelege, dacă tot vorbim de cronicari. Și de căruța ce dă de vale…Ușor, dar sigur ne îndreptăm spre prăpastie.

(Punctul 679)