Etichete

,


31398248_1904476666231434_8434879331947249664_n.jpgTot mai des auzind despre alimentația sănătoasă, despre alimente organice și descoperind mixul de fructe congelate la Auchan, apoi amintându-mi de niște ceaiuri extrem de gustoase cumpărate cândva de la BioBazar, mi-am propus să stau de vorbă cu un antreprenor mureșean despre acest subiect la modă. Antreprenorul, despre care s-a mai scris în presa locală, dar și în cea națională, se numește Dorin Dogaru. Grație unei convorbiri agreabile cu antreprenorul tărgumureșean am aflat că îl inspiră viața albinelor în afacerea pe care o conduce din 2000 încoace.

Cea mai frumoasă poveste despre albine

Înainte de a sta de vorbă cu Dorin Dogaru, știam că albinele fac miere, iar înțepătura lor poate provoca alergie. Întrebându-l despre firmele sale și venind vorba despre Apiprodex, mi-a fost dat să aud cea mai frumoasă poveste despre viața albinelor. Având bunicii de pe câmpie, din Râciu și de la Bogata de Mureș, de mic copil a avut ocazia să afle de stupărit. Apoi părinții care s-au mutat la oraș, niște intelectuali și ei, unde tatăl dar și el, au dus mai departe stupăritul. ”Albinele mi-au călăuzit pașii în școală, în studiile universitare și post universitare. Și tradiția merge mai departe”, astfel și-a început povestirea Dorin Dogaru. Când a încheiat capitolul despre albine, l-am întrebat unde se poate citi despre cele povestite? ”În cărțile de specialitate. Dar acolo e o descriere tehnică…”mi-a spus și a recitat un fragment ca pe ape, plin de expresii și cuvinte care nu mai semănau cu frumoasa metaforă în care și-a îmbrăcat povestea antreprenorul. Atât de frumos nu poate povesti decât cel care într-adevăr iubește ceea ce face.

Albinele, model de eficiență

De acum voi ști că micile vietăți care înțeapă rău și fac miere bună trăiesc ca o mare familie într-un stup. Matca sau regina tronează în mijlocul stupului ca o mamă cu mulți copii care ascultă de albine și copiii ascultă de ea. Fiecare albină își cunoaște rolul. Cele lucrătoare muncesc mult, de la curățenia stupului până la creșterea larvelor, la clădirea fagurilor. Cum se nasc noi albine cele bătrâne ajung la munca de afară. Trântorii după ce își îndeplinesc misiunea de perpetuarea speciei sunt alungați din stup. Pentru a găsi cel mai bun loc pentru viitorul stup, albinele se duc în recunoaștere. Roiesc. Aduc informații despre poziția soarelui, despre starea florilor…și viața merge mai departe!

Mierea și produsele apicole ecologice

Vorbind despre firma Apiprodex prin care Dorin Dogaru a introdus conceptul de miere și produse ecologice pe piața românească am aflat câteva lucruri interesante despre mierea pe care o găsim pe rafturile magazinelor. Sfatul antreprenorului: ”Citiți eticheta produsului! Dacă pe etichetă scrie produs din UE și Non UE, acel ”din afara uniunii”0 poate fi oriunde în lume, doar 3% e din UE, restul din Brazilia, Pakistan sau India, care de multe ori este o miere de calitate foarte îndoielnică. În schimb, mierea ecologică oferă garanția că nu este una falsificată sau completată cu alte substanțe dulci, iar gustul ei este mult mai bun. Cea mai proastă miere e din China. Și cine consumă mierea? Categoriile cele mai vulnearbile. Se știe foarte bine că noi, în conceptul nostru de a avea grijă de cei apropiați, cumpărăm mierea în special pentru copii și pentru vârstnici. De facem asta? Ca să le facă bine. Pentru copii ca să crească sănătos și pentru vărstnici ca să mai trăiască. Dacă pe etichetă există sigla de certificare bio, putem fi siguri că mierea nu este contrafăcută.

 

Și astfel am ajuns la Ecofruct

Am debutat în afaceri cu miere ecologică şi produse apicole. De-a lungul timpului, însă, această pasiune pentru stupărit m-a pus pe gânduri şi m-a făcut să mă întreb…dacă folosesc nectarul, de ce n-aş folosi şi floarea?!” și-a amintit antreprenorul. Încă de pe vremea când în România nici nu existau reglementările legislative pentru agricultură, în 2000 împreună cu doi cetățeni germani a pus bazele firmei Ecofruct, după sistemul bio european. Având experiența de acasă, de la bunicii care făceau agricultură sănătoasă, cultivau pentru consum cu multă pasiune, în mod tradițional, fără chimicale, culegeau cu mâna, culegeau flori, levențică, iasomie, într-un cuvânt făceau agricultură bio, trăiau în stil eco. Abia peste doi ani au apărut reglementările și în România.

Prima firmă bio

„În anul 2002 au apărut pentru prima oară reglementări legislative cu privire la agricultura bio din România. Ecofruct și-a extins aria de acțiune asupra întregii țări. Am recoltat afine negre și roșii de pădure, mure, zmeură, cătină, porumbele, măceșe, ienupăr, soc, leurdă, ciuperci de pădure, practic o diversitate foarte mare de produse.Toate erau destinate pieței din vest. Erau procesate în România sub formă de congelare, ambalate în vrac și trimise pentru industria procesatoare din vestul Europei, în special cea din Germania. Am colaborat în decursul timpului cu branduri prestigioase din Europa, am câștigat încrederea clienților noștri. Astfel am colaborat cu firma Beutelsbacher, Jacoby, Drea, HIPP și cu Sunn Juice din Danemarca, dar mă opresc aici”, a mai spus explicându-mi de ce nu e bine să dea numele colaboratorilor.

Occidentul se miră

31292789_1904475949564839_6415376359224246272_n.jpg”În occident partenerii de afaceri se miră de ce nu consumăm noi aurul acesta pe care-l exportăm și preferăm să luăm de pe raft sucurile carbogazoase? E mult de lucru să faci un suc natural și se face mizerie în bucătărie, e mai simplu să-l iei gata făcut de pe raft, nu? Ne confruntăm în continuare cu reticență și din partea producătorilor și din partea consumatorilor. Consumul de produse ecologice la noi e încă foarte scăzut! Nu prețul e un impediment. Lipsa de educație. Am dezvoltat o linie de produse, fructe de pădure ecologice, ambalate pentru piața internă, pe care le găsiți pe rafturile lanțului de magazine Auchan. Am reușit să intrăm aici cu gama de fructe de pădure ecologice: afină, mură, un mix de fructe, afină roșie, leurdă, ciuperci congelate și cătină. Produsele Ecofruct se mai găsesc în magazinul Biobazar de pe strada Revoluției, lângă Poșta Veche. Tot acolo se găsește și sucul de mere. „Sucul de mere pe care îl comercializăm este obținut strict din mere, fără niciun adaos, nici de zahăr, nici de apă sau acid citric. Este doar sucul care se obține prin presarea merelor la rece și pasteurizare, pentru a putea fi păstrat pentru perioadă mai lungă de timp. Acesta este sucul de mere produs de noi. Este un produs obținut din mere provenite din zone subcarpatice, din soiuri de mere tradiționale românești. Marea majoritate a cantităților de mere se exportă ca și materie primă pentru fabricile de suc de prestigiu din Germania, care se găsesc și în magazinele noastre. Sunt făcute din măr românesc, dar sub un brand german,”a explicat antreprenorul.

Primul român la târgul BioFach

Cel mai mare târg de produse bio din lume ce se desfășoară la Nürnberg la ediția din 2004 a avut un antreprenor care venise pe cont propriu din România și a reușit performanța de a apărea și în catalogul oficial al manifestării. După ce s-a spart gheața, tot mai multe firme s-au prezentat la târg sub pavilionul românesc, astfel că în 2013 România a fost desemnată Țara Anului la târgul BioFach. „România a fost foarte mediatizată. Am fost mult mai bine primiţi comparativ cu alte state. Am lăsat o impresie foarte bună şi datorită gamei diversificate de produse, de la dulceţuri, miere, fructe de pădure până la ciuperci şi vin”, a menționat Dorin Dogaru, amintind de prezența celor 55 de companii la târg.

Firme mureșene la BioFach

Județul nostru este reprezentat la târg de patru firme: Apiprodex cu miere, Ecofruct cu fructe de pădure și sucuri de mere, Mirdatod cu brânzeturi și o firmă colaboratoare cu Sonnentor din Austria cu ceaiuri medicinale. Participarea la acest târg înseamnă șansa de a identifica noi clienți cu o bonitate bună și nu firme care intră în insolvență. Conceptul de viață bio nu este doar un act comercial ci este conceptul de a-ți păsa de aproapele tău, de ce consumă el spre sănătatea lui și a familiei sale, ca aceste poroduse să se transforme în izvor de sănătate benefic pentru organismul lor.

Cel mai ieftin nu e și cel mai bun

Povestind despre produse bio, timpul a trecut repede. Atâtea întrebări îmi veneau în minte despre laptele la cutie, despre roșiile cultivate în sere pe pat de vată și câte și mai câte. Deși a crescut interesul față de produsele bio în ultimii ani, mai avem de lucrat la mentalitatea consumatorului român. Între două produse de pe raft, acesta îl alege pe cel mai ieftin, care nu are cum să fie eco…și făcând un scurt calcul despre prețul fructelor, borcanul, capacul, adaosul comercial, transportul și câte mai intră la prețul produsului de pe raft e clar că nu ai cum să-l scoți foarte ieftin, decât dacă trișezi! Interesant este că produsele bio care ajung pe masa noastră vin din occident făcute din materia primă exportată de la noi. Laptele de vacă din care nu se poate face iaurt nu este lapte adevărat. Carnea de pui conține antibiotice și hormoni de creștere. De aceea tot mai mult se caută hrana bio. Legume, fructe din curtea bunicii, fără intervenții genetice, fără substanțe chimice.

În loc de concluzie:

Urmând sfatul antreprenorului dacă vrem să consumăm produse bio, să citim eticheta. Produsele ecologice Ecofruct sunt certificate de organismele germane CERES GmbH și BCS GmbH, sau de organismul românesc ECOINSPECT SRL. ”Este nevoie de mai multă educaţie ecologică, alimentaţia noastră încărcată de produse chimice şi e-uri dăunează sănătăţii şi suntem nevoiţi să apelăm la medicamente pentru a ne trata, în loc să prevenim boala mâncând sănătos”. În fiecare an, Ecofruct exportă minim 1000 de tone de produse ecologice în ţările vest europene, unde străinii fabrică sucuri, gemuri, conserve etichetate sub brandul lor, pentru a a junge ca produse finite la noi în ţară la preţuri de câteva ori mai mari,”și-a exprimat în încheiere Dogaru regretul.

 

(Punctul, 680)