Pe vremea când nu aveam încă  interfon la poartă, numai cine nu voia nu intra la noi pe scară. Blocul fiind la răscruce de drumuri, au fost destui care voiau să intre. De la vânzătorii ambulanți (”cumpărați acest  ceva de care sigur nu aveți nevoie, iar noi vă oferim gratuit încă unul identic, gratuit!”), până la colindători. De la cei mici cu ”lumânări la nas” și mânuța întinsă, trecând prin gunoierii care susțineau că sunt cei care ridică gunoiul de la noi, chiar dacă nu i-am mai văzut de un an, până la tineri sau mai puțin tineri  ”cântăreți” cărora li s-a urcat la cap ”vederea minunată”, au ținut să ne spună de unde au venit și ce vedere minunată au văzut! Din păcate behăiturile și repetarea la nesfârșit ale acelorași trei versuri nu au avut menirea de a mă face fan de colindători! Ba mai mult de atât, am dat sfoară -n țară că pe aici nu se cântă!

Azi în schimb, a răsunat de după ușă pe două voci, cel mai frumos colind pe care l- am auzit vreodată. Voci frumoase, clare, exersate, studiate…

Așa ceva au cântat, dar pentru că erau trei, a sunat și mai frumos! Bine, unul dintre ei era nepotul meu, Mihăiță.

Versurile sunt compuse de Radu Gyr, iar muzica de Tudor Gheorghe.