Trenul mă legăna insistent, dar nu reușea să mă adoarmă. Mă distrau scepticii care văzându-l pe Alex cuibărit pe scaunul de lângă geam își exprimau nemulțumirea: ”vai de capul meu, un bebe! Mai dormi, frate, dacă poți!” Nu știau că Alex după ce-și bea porția de cacao cu lapte va dormi tot drumul!

În ziua de  23 a lunii mai a fost zi de plată, pe 24 am sărbătorit, convinși fiind că a trecut ziua, nu ne-a anunțat nimeni, înseamnă că am scăpat! În urmă cu un an prima notă telefonică, preluată chiar de Tatco, fiind  de serviciu pe unitate, îl anunța că un cadru militar de nădejde este așteptat la o unitate militară din București! Vestea a venit la câteva ore după ce se născuse Alex…Bineînțeles că unicul și cel mai de nădejde din toată cazarma era Tatco. Recomandat chiar de tovarășul secretar de partid! Câteva sticle de băutură bine plasate și-au făcut efectul, primise un an amânare. Și anul a trecut foarte repede. Și n-a mai venit nicio notă telefonică…decât în dimineața de 25 mai.

Nu aveam telefon pe atunci. Pe la opt dimineața, vecinul – un subofițer extrem de descurcăreț care făcea rost de orice nu se găsea, avea și telefon.

-Tanti, tanti, veniți repede la telefon!- bătea în ușă și apăsa soneria copilul din vecini. Nu știam ce s-a întâmplat, ce- i atâta grabă?

-Doamnă, pregătește-te, plecăm la București!-îl auzeam pe Tatco și știam că nu e o farsă! Din clipa aceea nu reușeam să respir decât jumătăți de măsură în cele cinci zile câte ne-au fost date ca să ne pregătim de drum.

După-masă ne-am dus în vizită la mama. Stăteam la masa din curte, ascultam poveștile unui coleg care tocmai venise de la munci industriale, dintr-o zonă minieră. Ne îmbărbăta, Bucureștiul totuși…nu e la mină!

Am strâns noi ce credeam că vom avea nevoie acolo și am pornit în necunoscut, având încredere în promisiunea că vom primi apartament în cel mai scurt timp, și  bazându-ne pe cheia garsonierei lui Marius, care ne asigura că putem sta acolo cât timp el e plecat. Și mai avea de stat departe de casă!

A trecut o lună de atunci și ne întorceam acasă, în prima permisie, mai repede decât ar fi fost normal. Abia când ești departe de casă îți dai seama că ar mai fi trebuit să iei cu tine una  alta.

Cele două zile de permisie au trecut repede și în noaptea de 30 iunie eram din nou legănați de acceleratul de București.

(fragment din cartea…)