49813221_2262310647133760_274732492236259328_n.jpgDimineața am ajuns în Gara de Nord. Controlorul de bilete mi-a zis că îmi returnează foaia de drum, pe care a reținut-o pe la Brașov, nu știu din ce motive. I-am zis să-o păstreze! Nu mai aveam nevoie de ea. Cu ochii cârpiți de somn nu ne-am dus  în Titan, ci la cazarma din sectorul 3. Înainte de stația Dristor, ne-am dat jos din autobus și destul de repede am ajuns trecând pe lângă o piață de zi și niște magazine, la clădirea cu patru etaje, posibil cămin,  care -și schimbase destinația. Șeful cazărmii era un colonel mărunt, pe care l-am convins repede cu niște grade îmbuteliate, ca să ne lase să așteptăm acolo repartiția pentru apartament, că acum sigur trebuie să vină!

Am lăsat bagajele și ne-am grăbit să mergem la garsonieră ca să ne luăm lucrurile de acolo, crezând că încă în cursul zilei ne vom muta și să nu le avem împrăștiate prin tot Bucureștiul. În secret visam că voi putea face și un duș înainte de plecare, dar n-a fost să fie. În Titan, gazda noastră părea că nici nu s-a clintit de când am plecat! Era cocoțată pe pat, în aceeași poziție, cu brațele încrucișate și la fel de bosumflată. Ca o cloșcă pe ouă așa stătea pe lucrușoarele și jucăriile lui Alex! Am adunat ce mai aveam prin cameră, în baie și bucătărie, am mai încercat să plătim pentru cheltuieli sau să-i lăsăm niște bani pentru chirie, dar mătușa lui Marius nu voia decât să nu ne mai vadă acolo!

Tatco a venit cu șase ”gealați” cum povesteau cei care ne văzuseră, ca să ne ajute la mutare. Nu aveam cum să trecem neobservați! Încolonați în șir indian, fiecare cu bagaje și costume pe umerașe  prinse sub braț, un alai de toată frumusețea,  ne-am dus la autobus. Ne-am înghesuit, dar șoferul nu reușea nici așa să închidă ușile, din fericire, pentru că oricum ne topeau  cele 40 de grade de afară.

Era atât de cald, că ne înfundam în asfalt. La un moment dat călcând pe ceva  moale mi-am dat seama că sub greutatea costumelor sacul de nylon a cedat iar eu călcam pe vestonul lui Tatco! ”Gealații” se distrau pomenind-o pe gazda din vârful patului, Alex repeta ”Alo, Bica? Alo cacao!” știind că după o noapte pe tren ar trebui să vorbim la telefon cu bunica. În acea  zi de iulie însă aveam alt desfășurător.

Peste două ore și ceva alaiul nostru vesel a ajuns  la cazarma din str. Energeticienilor. În curtea mare, cu multă verdeață, ca la picnic. Grupuri – grupuri de oameni, majoritatea tineri își așteptau rândul la repartizare. Cei care au venit de mai departe dormitau pe pătură, unii mâncau, alții care și-au preluat echipamentul făceau schimb de bocanci, schimb de haine. Din aceeași magazie, unii primeau bocanci cu un număr mai mic, alții cu un număr mai mare, ca să vină apoi cu săru’mâna la plutonierul de companie și oferindu-i o mică atenție să primească încălțări și uniforme potrivite. Am realizat asta cu timpul, atunci doar mă miram: cum se poate așa ceva?

După- masă, de la etajul doi, prin geamul larg deschis al cancelariei se auzeau tot felul de vorbe porcoase. Cei care aveau liber sau veniseră mai repede de pe șantier jucau table sau cărți și se manifestau în funcție de rezultat. Își luau de băut tot felul de preparate dubioase de la shop, iar efectul chimicalelor în combinație cu oboseala și căldura nu avea cum să fie unul lăudabil.

Urechile mele fiind neobișnuite cu astfel de expresii suportau cu greu spectacolul. Dar nu eram decât în prima zi și mă linișteam spunându-mi că rezist și eu câteva ore și vine Tatco să ne spună unde ne mutăm! Aveam aliniate bagajele de la ușă până la geam în camera lungă, mobilată cu două paturi de fier, o masă cu niște scaune și ceva dulapuri gri de fier pentru documente. După ușă era o oglindă pe perete și o chiuvetă cu robinet din care  uneori chiar curgea și apă. Pe eticheta de pe ușă scria: Compania a X-a. Odată cu lăsarea serii am înțeles că acolo vom înnopta. Speranța moare ultima, mi-am zis și am pregătit culcușul pentru noapte.

(din …cartea în pregătire)