Chiar dacă nu ne venea să credem, după plecarea furtunoasă a generalului, DaDoamnă-BineDoamnă ne-a zis că el a auzit, sigur primim apartament pe Ispirescu! Așa se numea strada din sectorul cinci, în construcție încă, între Calea 13 septembrie și Calea Rahovei. Blocuri cu 8 etaje, unele terminate, altele cu schele, ca la șantier. Am trecut și noi pe acolo în excursiile noastre duminicale, așa că auzind de stradă și nevenindu-mi să cred zvonul, i-am zis: șezi blând, astea-s povești de Ispirescu! E bine dacă nu ne zboară de aici, nu l-ai văzut cum a plecat ” gialul?”

M-am uitat după el. Alerga bombănind prin curtea mare cu tot alaiul după el. Așșșa ceva! Gândindu-mă acum la cele întâmplate, poate că nici nu era atât de șocat! Și-a jucat doar rolul. Că doar putea să știe după atâtea rapoarte depuse -chiar dacă n-o fi ajuns la el, dar tot o fi auzit că tinerii pe care i-au adus pe șantier cu promisiunea că pot veni cu familia, că li se va asigura o garsonieră pentru un trai decent. Că grija față de om, că Partidul Comunist, că To’așul comandant suprem al Armatei are grijă de oștenii țării…

Nu știu cât de bună era ideea de a porni la drum, spre necunoscut, cu un copil de un an după mine, dar acum știu că am procedat bine. Mulți ne-au catalogat inconștienți, duși cu pluta, nebuni de-a dreptul, dar noi atât știam : împreună suntem puternici! Venceremos! Și am plecat.

Aveam deja experiența statutului de chiriași. O lună de zile în Titan în garsonierea lui Marius, cel cu mătușa posesivă. Înțelegerea era că stăm acolo până rezolvăm cu cazarea, oricum băiatul avea de satisfăcut stagiul militar și nu era decât la început. Până la eliberare mai avea de răbdat. După scandalul cu mătușa cea posesivă, terorizată de gândul că am putea să ne dosim mobila din Mureș în minuscula ei garsonieră, ne-am mutat în cazarmă, convinși fiind că doar o zi durează și ne vor da apartamentul promis. Ne-am înșelat. Dar acum părea că zvonul se va transforma în realitate!

Ne mutăm la bloc!

Ce fericire, chiar dacă ne obișnuisem deja cu viața din Vitan! De parcă ar fi știut că vom elibera cancelaria, concentrații au fost mutați în clădirea veche, iar în locul lor au venit militari în termen.

Nu a fost chiar vis de domnișoară nici cu bătrânii concentrați, dar cu soldații în termen prin cazarmă și cu plantonul înarmat stând la ușă, parcă era și mai rău. În căteva zile urma să scăpăm de toate astea! Nu m-am dus să văd blocul, mi-am propus să nu fiu curioasă până -n ziua mutării. M-am mulțumit cu relatările lui Tatco.

”E …șantier. Bloc finisat, adică aproape, că liftul nu-i făcut! E în plan, dar deocamdată ușa grea de fier stă rezemată de hăul unde urma să fie montat liftul.Chiar lângă apartamentul 15.„

Ușa de la intrare am recuperat-o contra cost, că ne-a fost furată înainte să ne mutăm noi acolo. Avea și vizorul montat, așa au furat-o cu vizor cu tot. După moda vremii, cel puțin în capitală, în loc de parchet era linoleum cu model de parchet. Așa aveam și noi,. mai bine zis am fi avut, dacă nu ar fi fost furat din cele trei camere. Că a fost, de acolo știm că o fâșie mai bine lipită a rămas prinsă în șipcă, lângă perete. Chiar imita destul de bine parchetul, dar nu era de lemn așa cum aveam noi în apartamentul de acasă!

Și dacă au șutit linoleumul-le-au cruțat pe cele din holuri și bucătărie, au furat tot ce s-a mai putut mișca din loc. Tot ce nu era legat cu sârmă! Și nu erau legate prizele, comutatoarele, bateriile, chiuvetele, becurile…

Am recuperat totul, contra cost. Nea Georgică, nea Costică…și nu mai știu care nea de pe șantier , săritori din cale afară au venit și ne -au adus până la ultimul șurub, tot ce a fost furat. Atât de bine se potriveau obiectele , de puteai jura că de acolo au fost luate!

În prima seară însă, am făcut baie, am prins programul de apă caldă, nu aveam cum să rezist tentației, chiar dacă apa ieșea direct din perete, bateria fiind șutită cu tot restul din apartament. Vana mare cât un bazin-după ligheanul din Vitan, de un verde pal, la fel cu gresia romană de pe jos în baia mare, că în baia de serviciu nu au mai pus decât ciment simplu. Interesant că de acolo nu au furat chiuveta! Nici bateria!

Ne-am mutat în 2 decembrie, o zi de iarnă adevărată în București! A nins cu o zi în urmă, era alb peste tot și cum nu bănuiam ce se ascunde sub pătura albă de zăpadă, când am sărit din Dac-ul înalt, am aterizat intrând aproape până la genunchi în noroi!

Am trambalat niște paturi de fier, saltele de burete care au prins al Doilea Război Mondial, ca să nu exagerez, dar nu-i exclus să nu fi fost folosite în Războiul de Independență, după cum arătau. Pături, cearceafuri, televizorul, dulapuri de fier, vreo două de lemn, mese și scaune de birou, colecția de vase, plus bagajele colegului, pentru care pregătisem a treia cameră, ca să stea la noi, până vor primi și ei apartament, că după un timp venise și el cu moldoveanca lui. Copilașul lor de o vârstă cu al nostru, nu rezista condițiilor de campanie, așa că l-au dus la bunici….

(Fragment din cartea mea)