Am mers în zona rochiilor de seară. Am atins prima care părea mai acceptabilă, fiind lungă, era agățată mult prea sus ca s-o pot da jos. M-am uitat în jur după ajutor, dar nu mi-am dat seama care dintre cele trei doamne ar putea fi vânzătoarea.

-”Afară! Ieși afară!”- am auzit o voce stridentă. ”Du-te, du-te”. Și înainte să ghicesc ce se întâmplă, vocea a continuat râzând: ”Ca să vezi la lumină naturală ce culoare are!”- și astfel mi-am dat seama că nu-i rost de scandal. Au mai rămas două variante, din două una trebuia să fie patroana!

M-am întors spre colecția de rochii de seară, când aceeași voce a tunat lângă mine: ”Nici vorbă! Nici pomeneală!”

Ca un elev prins asupra faptului, mi-am retras urgent mâna de pe rochie. Cea mai mică de statură dintre cele două rămase în ”ring”, cea cu voce de învățătoare care m-a traumatizat în prima zi de școală, că nu mi-am învățat poezia la română. ”Asta vă cuprinde doar pe jumătate”! I-am explicat cuminte că mă uitam doar la model și ce caut de fapt și de ce.

”Ce statut aveți?”-întrebare de baraj. ”Clinc”, mi-a căzut fisa, dar n-am apucat să-i dezvolt subiectul că am și auzit-o:

”La cabină. Dezechiparea!”

Volens-nolens, vorba românului, am executat ordinul…pe jumătate. Am intrat în cabina ce avea un perete de oglindă de sus pănă jos ori de jos până sus, în orice caz era mare și sub becul acela orbitor de puternic mi-am dat jos bluza…”Jos-jos și blugii!” a tunat.

Până să mă dezmeticesc, patroana a venit cu un braț de haine. A adus-o și pe cea verde ca vesta antiglonț: ”Asta ca să vedeți: așa nu! Pe asta să n-o probați.” Și le-am încercat una după alta. Modelul, culoarea, lungimea…la fiecare am găsit ceva de comentat. Și atunci, înainte de a decreta că renunț și mă duc la nenea croitoru, s-a întâmplat minunea.

O rochie simplă, dreaptă cu decolteu rotund, discret împodobită pe umeri cu dantelă, cu mâneca scurtă marcată deasemenea cu dantelă, lungă până -n pâmânt, cu fermoar la spate, cu jupon, ceva material finuț, un albastru petrol, cu un pliseu mic la spate, și cu o jachetă albă cu dantelă neagră, discretă, pe mâneci și în față…De unde a apărut? Exact mărimea mea! Nu am avut ce comenta decât să accept și sugestia, cum ar trebui să mă coafez…

Până mi-am dat seama, am avut și o poșetuță asortată…Am plătit răsuflând ușurată: ”Dacă e să-i dau crezare patroanei cu voce de învățătoare exigentă, voi arâta perfect la nuntă!”