A doua piesă de teatru regizată de Radu Afrim, pe care am urmărit-o sâmbătă, 13 iunie pe www.sibfest.ro/fits-online m-a surprins, ca să nu spun că m-a șocat.

După afișul controversat în care se văd 20 de actori, 11 bărbați și 9 femei cu părul ciufulit, în bustul gol, următorul lucru surprinzător a fost titlul: ”Beție/Részegek.” În maghiară titlul vorbește despre bețivi, pe când în română despre starea în care se află omul după un consum exagerat de alcool.

Nu știam la ce să mă aștept, mai bine zis nu mă așteptam la cine știe ce distracție, mai ales că nu sunt nici adepta stării de euforie  generată de aburii de alcool și nici a lui Bacchus!

Piesa în două acte cu durata de aproape trei ore, totuși,  a reușit să mă țină captivă în fața monitorului. Am prostul obicei de a nu comenta nimic până ce nu văd despre ce e vorba. Și pentru asta trebuia să urmăresc piesa ”Beţie” de Ivan Vyrypaev, în regia lui Radu Afrim, interpretată de trupa Companiei Tompa Miklós din Târgu Mureș.

Autorul de 46 de ani, născut în fosta Uniune Sovietică, el însuși actor și dramaturg plasează acțiunea într-o lume atemporală. Oricând și oriunde se poate întâmpla ca niște oameni de vârste diferite și de statut social diferit să se întâlnească într-o noapte la cheful burlacilor și să se îmbete în ultimul hal.

Scena de la începutul actului întâi șochează prin oamenii ”căzuți la datorie”, care pe unde a apucat, într-o învălmășeală ”artistică”…doi băieți în costumul lui Adam, jonglează cu dibăcie printre eroii căzuți și le plasează la îndemână sticlele cu băutură, din care mai gustă și ei, apoi dispar din scenă. Rând pe rând se trezește câte unul și astfel aflăm povestea lor. Cine sunt, cum au ajuns acolo și ce probleme îi frământă.

O voce puternică și clară a interpretei care prin cântecele ei separă ca o cortină invizibilă poveștile ”bețivilor” însoțește toată piesa de la un capăt la altul.

Am mai spus că nu-mi plac bețivii și bețiile, da? În afară de cei dirijați de Afrim! Bețivii lui sunt niște simpatici. Din nou trebuie s-o menționez pe Katy, atât de bine imită vorba celei căreia  i se impleticește limba în gură mai ceva ca picioarele pe care ni le arată cu generozitate. Nu știu cât au exersat căzăturile, dar păreau atât de naturale, de mi-era teamă să nu-și frângă gâtul câte unul din cădere liberă.

Protagoniștii se murdăresc în nisipul ce acoperă întreaga scenă, se mai și rănesc, se ceartă, se împacă, se destăinuie și filozofează.

Directorul unui festival internațional, tinerii căsătoriți, înșelat și înșelată, prostituata, prieteni, burlacul vegetarian și mireasa, fiecare își spun pe rând gândurile, ideile , care sunt cu atât mai sincere cu cât sunt rostite sub influența băuturilor alcoolice. După cum se știe omul la beție spune adevărul…Și recunoaște ce îl frământă, de ce se teme. Dar astea-s deja teme filozofice.

Actorii într-adevăr joacă bine. După gustul meu e cam multă goliciune pe scenă, deși nu dă în vulgaritate. Un piept se lasă zărit  de sub voalul alb, iar băieții își ascund podoaba cu pudoare în palmă…

”Beție” nu e o piesă în stilul pieselor dinainte de `89, dar e bine regizat, drept urmare abia aștept o nouă piesă, marca Radu Afrim!