Fără zahăr, fără făină și totuși, să fie prăjiturică! Asta da, provocare! Iată cum procedăm!
Luăm un bol de sticlă în care batem regulamentar patru albușuri până se fac spumă tare, adaugăm gălbenușurile, esența de migdale, câteva linguri cu vârf de fulgi de cocos, amestecăm cu grijă, dar mândrețea de spumă a leșinat deja de bucuria reîntregirii familiei, așa că nu sunt sigură dacă avea vreun rost să-l bat fără milă la începutul acestui demers gastronomic… La asta va trebui să mai meditez un pic.
Între timp s-a înglobat și cocosul și materialul pare tot mai leșinat, așa că mai adaug câteva linguri de miez de nucă măcinată și un praf de sare de Himalaya-e roz și mai înviorează materialul din bol, peste care am aruncat și un gând de praf de copt și niscaiva coajă rasă de lămâie. Amestecând cu grijă, deși nu mai aveam ce strica, am transferat materialul în tava tapetată cu hârtie de copt, am înfipt câteva jumătăți de nucă pentru decor și …la cuptorul preîncălzit cu el!
După nici 20 de minute, minune! Un parfum apetisant de prăjitură plutea prin bucătărie și din cuptor …hocus-pocus a apărut o lipie (?) frumoasă, gustoasă…fără făină și fără zahăr!
Și dacă experimentez se cheamă că reușesc ceva aproape prea bun, prea ca la …carte! Parol!
La o cafea cu Erika Mărginean 
Cred ca ar trebui sa prezentati si parerea celor mai interesati consumatori … adica a nepoteilor. Si in functie de ce hotaresc ei se poate trage o concluzie (ferma, corecta, etc.). Asa ca desi imaginea este foarte sugestiva unii ar zice ca este subiectiva. Ati vazut ce „Critic” am devenit cand este vorba de „Bunetaturi”. PS. Nepotul meu de 7 ani este foarte hotarat atunci cand trebuie sa-si sustina parerea referitor la bunatatile oferite de „buna” (bunica – adica). Daca nu-i place ceva cu greu il indupleci sa mai incerce si a doua oara. Acuma cand vrea sa vina la „bunei”. Ii hotareste dinainte ce sa-i faca „buna” ca „dulce” si aceasta se executa imediat. Binenteles ca ceilalti din familie n-au nimic impotriva, pentru ca … deabia asteptam sa mancam bunetatile facute de „buna”.
Haha! Nu am nepoței (încă), așa că mă rezum la părerea mea. Subiectivă, dar bună! felicitări pentru nepțel, Pe vremea lui 360 nu era nici el!
Nici nu stii ce pierzi! (era vorba unui „clasic” in viata – la TV7 parca) Pai de cand se naste (uneori chiar mai inainte de a se naste) pierzi discutiile cu „buna” care trebuie sa aiba numai ea dreptate cand vine vorba de nepotel (nepotica). Dupa ce nepotelul a descoperit ce bine este la „buna”, degeaba mai incerci sa il pacalesti cu o „masinuta”, o „minge”, etc. ca „bunatatile” facute de „buna” au putere de atractie astfel ca esti batut la toate capitolurile. Astept sa mai creasca , dar … slaba nadejde (ma incredinteaza doamna „buna”). Speranta „moare” ultima, asa ca … lupt non-stop.