Toropită de soare, ajung şi eu glorioasă la redacţie. La umbra perdelelor panglică, cei câţiva prezenţi la ora prânzului tastează de zor. Singurul ventilator care a rezistat uzurii excesive, e plasat între birouri, având azimutul precis: Arina. Locul ei e liber. O fi undeva la vreo conferinţă. Întorc ventilatorul 90 de grade spre biroul meu şi încerc să-mi reglez respiraţia. E greu la deal cu boii mici.

Bristena intră cu casca de motociclist în mână, cu genţi de diferite mărimi agăţate de gât, o plasă cu cele mai noi achiziţii de la gubela colorata. “Fraţilor, de ce lăsaţi uşa asta deschisă? Intră căldura!” şi dă s-o închidă, dar protestul general ce sâsâie precum corul mixt al şerpilor, o face să renunţe.“Uite, Ralu, vezi? Cât îmi dai pe el? E original, de firmă, ţi-l dau mai ieftin!”, dar Ralu are căştile puse şi zâmbeşte misterioasă unui mesaj, lăsând-o în aer pe Bristena.

Trecându-şi degetele prin părul ei scurt, Bristena se ridică, îşi aranjează pantalonaşii scurţi ce plâng după Vama Veche şi iese la interval. Se uită la mine, stă preţ de câteva secunde prin faţa “râşniţei” (sună ca dracu’ vechitura), răcorându-se niţel, ca la un moment dat să răsucească ventilatorul spre biroul ei. Mă fac că nu observ şi-mi fac evantai din broşurica electorală a lui Frunda. Cartonată dar destul de flexibilă ar putea concura cu cele mai sofisticate evantaie din piaţă.

Se aud paşi târşâiţi, o geantă imensă aterizează pe biroul de alături. A sosit Arina. Vorbeşte la digi. E mai ieftin! Îi dă ultimele indicaţii cuiva din numeroasa ei familie. Eliberându-se de bagaje, de telefon, prima ei grijă e să răsucească înapoi spre biroul ei “râşniţa”. Se iscă un mini scandal. “Arina nu fi egoistă!”

Arina îşi desface pachetul cumpărat de la magazinul din Panov şi se pregăteşte să ia masa. Până se întoarce de la baie, ventilatorul e din nou sucit spre Bristena. Nu reuşeşte să-l redreseze cu piciorul, aşa că renunţă. După câteva îmbucături, soseşte vestea: Incendiu la Răstoliţa!

Arina lasă totul grămadă şi ţiuşti pe uşă afară, să nu piardă maşina în care mai e doar un loc. Primim veşti de la ea, din oră în oră, iar Alex ne anunţă, precum impiegatul lui Caragiale. “Sunt în drum spre incendiu. Au ajuns la poalele dealului. Arde pădurea. Se întorc peste o oră. Acum sunt la masă…”

Trece mogulul prin redacţie. E obosit de drum şi ar mânca ceva. Pieptul de pui emană un miros îmbietor de pe biroul la care se aşează…În următoarele două minute are acceptul meu că poate gusta din pachetul Arinei, că ea oricum e la restaurant deja…

Orele trec, noi muncim cu spor. Din colţul lui, redactorul şef care m-a întâmpinat ca de obicei cu “bună dimineaţa”, întreabă: “Ce dăm cap de ziar, oameni buni?” E justă întrebarea. Incendiul din fericire nu avea nimic spectaculos. Nişte crengi uscate se aprinseră probabil de la o ţigară aruncată, dar focul a fost stins încă din faşă. Astfel a picat capul de ziar despre intervenţia în forţă a prefectului la incendiul de la Răstoliţa.

Arina revine entuziasmată după excursia ce s-a lăsat cu o masă copioasă la restaurtantul unui om de afaceri. Povesteşte ce a văzut, ce a mâncat, cum a fost antreul şi demonstrează cu poze făcute cu “aifonu”. La intervenţia lui Alex, renunţă la alte detalii şi se apucă de “bătut depeşa ca o cruelă”, cu nelipsitele căşti pe urechi. La un moment dat se întoarce spre mine: “Aţi băgat rulada la frigider, doamna Erika?” La a doua încercare mă dumiresc. “Era ruladă în pachet, Arina?”

2012