Etichete

, , , , ,


Orice încercam…scris era, ca să-l parafrazez pe sărmanul Ovidiu, exilat la Tomis, din cauza talentului său!

După ce am evadat de la grădiniță, am exersat scrisul așezată pe scăunel în fața casei, sub zarzărul de unde-mi scuturau ai mei exact fructul pe care-l pofteam, chiar și lebeniță! Aveam un caiet cu destule pagini, format A4, fără linii și fără pătrățele, i se spunea ”maculator”. Pe post de birou aveam un scaun de bucătărie, lucrătură solidă, din lemn masiv așa că nu mai lipsea decât creionul și…deja scriam de zor.” Am început de pe ultima pagină, de jos în sus…până când dr. ”Noroc” , de la radiologie mi-a explicat că așa scriu evreii, să întorc caietul.

Apoi a urmat perioada cu pete de cerneală pe degete și bătătura pe degetul mijlociu pe care-l țineam strâns ”pionirul” sau ”pelicanul” , după ce trecusem desigur de tocul cu peniță și cerneala -n călimară! Făceam niște litere dodoloațe, dar musafirii îmi lăudau scrisul: ce frumos scrie!

Apoi mi s-a dus vestea că știu să formulez orice petiție care începe cu titlul caligrafiat pe mijlocul paginii ”Cerere”. Și scriam tot felul de cereri, de la zi liberă, la schimb de locuință sau întrerupere de sarcină. Cu toate că nu înțelegeam sensul expresiei, dacă asta mi s-a cerut, asta am scris.

Scriam teme pentru acasă, compunere, gratis sau pentru o prăjitură de la buticul școlii.

Apoi am scris adeverință pentru motivarea absențelor de la școală. Știu, asta sună a autodenunț, dar faptele s-au prescris de atunci. ”Prin prezenta subsemnata ….dovedesc că elevul/a a lipsit motivat de la școală”. Cele mai reușite erau formularele tipizate de la cabinetul medical prin care se puteau motiva până la trei zile orice absență de la cursuri.

Cea mai mare realizare a mea au fost procesele verbale de la ședințele de partid – eu nefiind vreodată membra vreunui partid- mi-am imaginat și luările de cuvânt, laudele la adresa vizitei oficiale a tovarășului, directivele de partid, atât de reușite mi-au ieșit ”cuvântările” încât nu s-au îndoit de cele scrise nici măcar tovarășii care luaseră cuvântul la ședință!

Și cu așa o pregătire…nu aveam cum să-mi ocolesc drumul, chiar dacă plin de serpentine, de peste două decenii sunt pe același drum!

Creionul, tocul cu penița, stiloul, pixul, mașina de scris, le-am schimbat cu tastatura unui ”personal computer” și….încerc să scriu în continuare.

Quodque tentabam…versus erat!