Stând la birou, cu nelipsetele căști pe urechi, într-un respiro al transmisiei pe care tocmai o urmăream, aud ceva zgomote venind dinspre balcon. Ușa larg deschisă, perdele date la o parte, mulțimea ledurilor din tavan inundau camera cu o lumină ce ar fi putut concura soarele, dacă nu s-ar fi lăsat seara între timp.

Vrând să-mi întorc capul spre sursa zgomotului, instantaneu îmi las capul pe piept, îmi smulg căștile scoțând un răcnet animalic, în timp ce din coada ochiului apuc să zăresc ceva negru ce se apropie de mine!

Pe moment recunosc, filmul s-a rupt, iar când mi-am revenit, de la vreo trei metri de mine, lângă ușa camerei mă fixau doi ochi rotunzi, dintr-un căpșor așezat pe un ghemotoc ce sta mirat în poziție de drepți. Nedumerit, speriat , nu știu care din noi doi mai tare, dar amândoi, asta e cert.

În viața vieții mele nu mai văzusem așa ceva, poate la ZOO, dar acolo de la distanță mai mare, de asta pot fi sigură.

Fotograful din mine s-a trezit la fel de instantaneu și încercând să deblochez telefonul, îi spuneam să stea cuminte, să-i fac o poză.

Și a stat, cât a stat, dar văzând că reacționez ca ardelenii, țiușt! A zburat, pentru că era o zburătoare musafirul meu, un pui de bufniță, îmi place să cred că era un pui, ca să -mi mai micșorez spaima prin care am trecut, și a aterizat pe ușa deschisă a balconului.

Se uita la mine, cu acei ochi rotunzi, chiar a luat poziție ca la fotograf. Așa cum ne puneau să stăm pe vremuri la ”Studio”. Trunchiul într-o direcție, capul sucit în direcția opusă, spatele drept și să mai și zâmbești dacă poți, nefiind contorsionistă din naștere! A stat la două poze după care așa cum a venit, e dispărut în noapte!

Da, o bufniță! Atât de simpatică! M-a vrăjit de a dreptul! Eu care aveam oroare de pene, de păsări, numai că nu m-am îndrăgostit pe loc de ea(el).

Mai târziu am observat, zăcând în pragul camerei, prada pe care o urmărea, probabil, bufnița mea și orbită de leduri, a greșit direcția, intrând la mine în cameră!

Prada, un fluture mare, negru și destul de urât, de care m-aș fi speriat și mai rău, deși e posibil să-l fi zărit pe el primul, acel ceva negru ce zărisem, după care a venit și bufnița! (Prada între timp își dăduse obștescul sfârșit!)

Ciudate vremuri trăim, n-am ce zice!