La începutul anului școlar, în primele zile încerci să reții unde e clasa ta, cine sunt colegii. La introducerea migrației de la o oră la alta,- asta se întâmpla în școala cea mare- era un du-te vino în pauze. Armate de derutați migrau cărându-și ghiozdanele și hainele după ei, de la un etaj la altul. Nu doar copiii, până și profesorii mai greșeau clasa. Ca la început. După ideea nu mai știu cui, ca să nu se plictisească elevii stând mereu în aceleași clase, au fost înființate cabinetele.

Pe lângă cele două laboratoare, de fizică și de chimie, periculos de bine dotate, au fost create cabinete noi. Dacă nu atât de dotate precum cabinetul de limbi străine, amenajat ca un call center, cu căști și microfoane pentru fiecare elev, în cabinetul de geografie aveam hărți, globul pământesc, atlas geografic. Clasa de română avea pereții împodobiți cu pozele scriitorilor, cu citate din poezii, operele lor puteau fi împrumutate din biblioteca școlii. La anatomie – neavând cabinet special, ni-l aduceau pe Georgică ( fiecare generație îl boteza altfel), scheletul agățat pe un stativ pe care uneori îl îmbrăcam cu un halat alb. Halatul îl purtam la orele de atelier sau la practică. Pe lângă Georgică aveam mulaje din ghips, pictate, cap cu creier detașabil, piept demontabil cu inimă, plămâni…

La ora de botanică trebuia să ne prezentăm cu ierbarul, colecția de plante uscate. Cu denumirea științifică în latină, dar și populară, cu rădăcină, tulpină, floare, locul și data când a fost culeasă planta. Cam greu, mai ales dacă unele ierbare circulau din generație în generație de școleri! Au încercat să le păstreze pe cele mai reușite în cabinetul Științelor naturale, dar …ar fi ocupat prea mult spațiu și după un timp s-a renunțat la idee.

La fel am procedat și cu insectarul pentru ora de zoologie. Îl împrumutam unul altuia. Câte un exemplar de gândac imens, prins în ac cu gămălie în cutia de lemn cu geam de sticlă, printre fluturi și cărăbuși, o speria până și pe mama.

Printre activitățile educative era și creșterea viermilor de mătase. O întreagă aventură însemna să faci rost de frunze de dud-cunoscut fiind că nu prea creștea dudul printre blocuri.

La ora de desen proful ne aducea un corb împăiat pe care trebuia să- l desenăm după ce ne-a explicat din fir a păr cum se desenează. Cu brațul întins , cu creionul HB îl măsuram cu un ochi deschis ( corbul, desigur, nu pe prof) și cu celălalt ochi strâns bine…ne distram privindu-ne creionul ba cu un ochi, ba cu altul în timp ce corbul se deplasa în funcție de cum mișcam creionul!

La orele de atelier, fetele învățau să facă sandwich, salate, chiar și caș de gutuie galbenă, (peltea), în timp ce băieții lucrau cu traforajul. Recunosc că la orele de cusut nasturi, brodat ”madeira” sau de croșetat am trișat cum scrie la carte. Nu le poți avea pe toate! O adevărată dramă! Din fericire mama se pricepea la toate astea și îmi arăta acasă cum se coase, cum se brodează. Eu mă prindeam mai greu și nu pricepeam nicicum până ce nu făcea o bucată destul de apreciabilă la care puteam meșteri ora viitoare, spunând că tocmai am de reparat o greșeală!

Aveam eu de pe atunci o premoniție: pe când voi fi mare nu va mai fi nevoie nici să tai găina, ( o cumperi gata dezbrăcată), nici să brodez manual, nici să cos nasturi, nici să să știu extragerea rădăcinii pătrate la piață!

S-au schimbat vremurile! Pentru noua generație toate astea par science-fiction. Nici nu știu cum de mi-am adus aminte de ele! Totuși, chiar dacă nu excelam în toate, aveam habar despre orice domeniu câte un pic.

Să citești un text la prima vedere, floare la ureche! Pe când azi, a ajuns cititul un exercițiu extrem de greu până și pentru unii ajunși chiar în vârful piramidei!

Să înțelegi ce ai citit, să poți reda cu propriile tale cuvinte ”ce a vrut să spună autorul”- altă provocare nemiloasă, pe care o pică 2 din patru șmecheri ai zilelor noastre.

Ah, ce am uitat. La ora de desen ne-au învățat să scriem pe coală de desen, riguros aliniat, cu păstrarea distanțelor, tot alfabetul cu litere de tipar. Tot atunci, proful nostru de desen, un tânăr plin de avânt și concepții moderne, se potrivea precum nuca în perete în destul de învechitul (dar excepțional) corp didactic al școlii, ne-a învățat un mod de a scrie mult mai energic, cursiv, la viteză și citeț în același timp. Cei care au reușit să-l înșusească n-au avut decât de câștigat când au ajuns să ia notițe ….

Astea ce țin de caligrafie. Ortografia am învățat-o la ora de gramatică…Și din lectură. Pe atunci nu era o rușine să ai cât de multe cărți acasă, dar să fii și abonat la cel puțin o bibliotecă din oraș! Moda minimalistă și goagălul au ajuns să trimită în exil cărțile din majoritatea caselor!

-Va urma sau nu?-