Pentru că sunt nonconformistă, chiar nu m-a deranjat că aproape în fiecare an am avut ceva nou în programa școalară. După admiterea la liceu, primul an a fost de încălzire. Pentru noi, cele care am absolvit clasa a VIII-a la aceeași școală, nu era nimic șocant. Dacă nu examenul meu de corigență la mate, (de care-în mod inexplicabil- sunt foarte mândră!) altceva nu avea ce să ne surprindă.

În schimb noile noastre colege, care au venit ”de la periferie”, de la școlile generale unde nu era prea greu să fii emininche, au avut nevoie de acomodare. Răutăcioase, le tratam cu oarecare superioritate. Nu înțelegeam de ce tremură sarafanul pe câte una, dacă era scoasă la tablă! E drept că profesorii noștri erau mult mai exigenți, drept urmare și mediile noastre erau mai muncite, mai modeste poate, dar cu baze solide. ”Zece pe linie” de la o școală mai modestă însă nu ascundea un geniu!

Șoareci de bibliotecă mai degrabă decât emancipate, n-aveam cum să nu ne mirăm la aflarea veștii, că o fată din rândul trei de la geam, pur și simplu n-a mai venit la școală! Se pare că s-a măritat! Alta purta cu mândrie verigheta în ultimul an de liceu și zâmbea misterioasă, ca una care știa ceva de care noi habar nu aveam încă!

Ne verificau ecusoanele, cordeluța, lungimea sarafanului, culoarea ciorapilor, trebuia să anunți direcțiunea dacă în weekend plecai din oraș cu părinții în altă localitate și…în același timp erai liberă să abandonezi școala sau să te logodești înainte de bacalaureat, nu prea văd logica!

Apropos logică!

În epoca mult hulită, nu știu cum se face, dar noi am învățat și logică și psihologie! Și literatură universală. Și latină. Și limbi străine…

Știam să citim un text la prima vedere și culmea, chiar înțelegeam ce a vrut să spună autorul! Ne-au ajutat și cărțile pe care le citeam pe bandă rulantă! Aveam caiete în care copiam citate, pasaje întregi din cărțile citite. Foloseam proverbe și expresii latinești, cu naturalețe, deși se putea întâmpla ca unul neobișnuit cu ele să creadă că l-am înjurat!

Filmele de la Telecinematecă difuzate la televizor, cu subtitraj, ne-au fost de mare ajutor în a ne dezvolta atenția distributivă. În cele câteva secunde trebuia să arunci o privire pe traducere, să vezi și imaginile și să și înțelegi mesajul. Câți copii n-au învățat primele noțiuni în engleză de la desenele animate cu ”Tom și Jerry”!

În Ungaria, de pildă, filmele erau sincronizate. Te minuneai numai să-l vezi pe Piedone ce frumos vorbea în maghiară, fără pic de accent străin! Ce surpriză am avut când ne-am dus la un cinematograf, undeva dincolo de graniță, și Dem Rădulescu al nostru cânta în maghiară ”Eu sunt motanul Dănilă” în filmul ”Veronica”. Un film excelent, distractiv, pentru copii.

Azi am înțeles, mare lucru, că lumea evoluează. Dacă pe vremea ”noastră” cărțile, cinematograful, teatrul și televizorul însemnau sursa de educație și cultură, azi toate astea au ajuns în minunea numită smartphone! Așa cum citeam noi cu lanterna și după ce s-a dat stingerea, că mai aveam un capitol dintr-o carte, cu același fanatism stă cu ochii lipiți de display acum noua generație!

Dacă ieri nu știai ceva, trebuia să răscolești o bibliotecă după un răspuns. Azi dai un click pe Google. Nici măcar nu trebuie să tastezi, ajunge doar să rostești întrebarea la care vrei un răspuns! Primești totul de-a gata, la un click distanță. Și ”asta nu e totul”- ca în reclamele de la teleshopping. Zilnic apar telefoane și mai performante, și mai deștepte. Problema e că neuronul stingher, săracul, devine tot mai leneș. Dispare logica. Înțelegerea unui text ajunge un obstacol greu surmontabil. Spiritul de turmă în schimb triumfă. Mă opresc aici, nu vreau să fiu Mama Omida!

-Va urma sau nu-