Eram adunați în curtea cea mare a școlii, în ordinea alfabetică a denumirii claselor, în frunte cu câte o tovarășă profesoară. După terminarea discursurilor de început de an școlar, precum popoarele migratoare, am năvălit pe coridoarele școlii. Învălmășeala n-a durat mult și noua generație de elevi a dispărut în spatele ușilor, pentru descălecare.

Am nimerit în banca întâi, cu o fată la fel de silfidă ca mine. Pentru a ne vedea așa ar fi trebuit să fim privite prin oglinda care mărește invers. Glumesc! Din clasa a V-a am rămas colege de clasă și de bancă până la absolvire!

Proful de istorie, cel chinuit de dilema care a fost primul, patul puștii sau țeava puștii, nu prea ne agreea. La ordinul ”drepți” nu știu nici azi cum am reușit să ne ridicăm în picioare prinse de umeri ca niște siameze, cu o ușoară unduire a corpului, nedisimulând profunda noastră nemulțumire că trebuie să ne punem în mișcare.

Abia ajunse pe verticală, luând totuși poziția de drepți, ne-a și ordonat să stăm jos, că ne uităm la el ca ”doi mamuți”. După acest moment de veselie generală n-a fost chiar ușor să trecem la lecția de istorie, dar am amânat măcar un pic siesta omului. Nu ne-am supărat că ne-a etichetat mamuți, am râs și noi cu clasa. Mai râd și acum, pentru că nici din greșeală nu aduceam a niște animale preistorice, deși bănuiam că omul s-a străduit, dar dacă asta a fost maximum ce putea debita în afara manualului?

Promit să nu-l mai pomenesc!

Manualele ne așteptau în fiecare an frumos așezate pe bănci. Unele noi, altele folosite, dar se întâmpla să mai și așteptăm câteva zile după unele. Pe prima pagină, sub copertă era poza tovarășului, urma o introducere și abia apoi intram în materia propriu-zisă. Nu-i lipsea imaginea stimatului din niciun manual! Era singurul chip care scăpa nemachiat. Eram noi șmecheri, desenam cu pixul câte o mustață, niște plete sau perciuni pe capii răscoalelor, revoluționarilor, chiar și unii scriitori s-au bucurat de atenția noastră, dar prima pagină rămânea mereu intactă!

Nu-mi amintesc de la cine am învățat sau de unde mi-a venit ideea, dar dacă citeam o lecție asta se putea observa după subliniirile mele. Poate că eram deja editor și nu știam? Cert este că atât de frumos am putut selecta esența din grămada de cuvinte inutile încât la a doua lectură, rezumată doar la cuvintele subliniate, lecția era ca și învățată.

Ușor – ușor au trecut anii și am ajuns la examenul de … maturitate! ”Greu se mai fac oamenii oameni,” vorba cântecului! Nu ne stresam prea tare, bacalaureatul părea o joacă de copii. Nu trebuia să știm altceva decât studiasem în cei patru ani de școală! Dacă ai subiecte din niște materii pe care le-ai studiat cu drag, chiar nu era mare lucru!

Fiind la filologie, materia ce a reprezentat partea mai ”grea” a fost cărțulia mică și îndesată de filosofie și economie politică. Prima parte a fost interesantă, subliniată putea fi recitită cu ușurință. M-am trezit dimineața mai devreme și am recitit -o înainte de examen. Primul subiect, prima parte a manualului. Al doilea subiect…ghinion, ar zice un clasic în viață. Diviziunea socialistă a muncii îmi mai spunea ceva, dar la politică am avut sincope! N-am luat zece cu steluță, dar nici n-am picat examenul!

O întâmplare nefericită însă ne-a făcut ultima probă de neuitat!

Examenul de Bacalaureat se desfășura la sfârșit de iunie. Cei care nu aveau examene de dat erau în vacanță și se duceau la scăldat. Accidente se întâmplau și pe atunci, dar nu erau atât de mediatizate ca acum. De aceea nu cunoaștem detaliile cazului nici azi. Examinatoarea, care oricum nu era o fire prea veselă, acum era și mai serioasă, iar pe la colțuri se zvonea că în ziua precedentă fiul ei a fost înghițit de ape… Câtă putere putea să fie în minuscula femeie să meargă printre copii, știindu-l pe al ei pe catafalc!

Abia atunci am realizat că Viața -cea cu majusculă- cu care ne tot amenințau cei mari că o să vedeți voi ce și cum, într-adevăr poate avea și surprize dureroase!

-va urma sau nu-