Glumesc. Nu era filipineză. Pe atunci poate că nici nu știam de Filipine. Era o fată de la țară, foarte tânără, care venea cu o scrisoare de recomandare. De la o cunoștință sau de la ultima adresă unde a lucrat. Pe vremea aceea, fetele astea în târg erau numite ”slujnică”. Suna urât. Cel puțin în familia noastră multiculturală, nu se foloseau expresii jignitoare. Dădacă nu puteam să-i zicem pentru că nu erau mai mari de 15- 16 ani. Nici bonă nu li s-ar fi potrivit. Așa că le ziceam pe numele mic sau simplu: Fata. Tata călătorea mult, mama lucra în schimburi, mai făcea de serviciu și duminica, altă soluție, decât să ne lase pe mâna unor fete, nu aveau.

Au încercat să mă dea la grădiniță, dar am evadat de acolo cu prima ocazie. Sorella, cumințică de felul ei, a mers la grădiniță cu program prelungit. Vorba vine a mers, pentru că a acceptat grădinița cu condiția ca după ce a mâncat supa, să vină deja cineva după ea, ca să fie sigură că nu va fi pusă la somn!

Nu era ușor să găsești o fată bună, de încredere. Am avut câteva în toți anii până ce am ajuns destul de mari ca să fim lăsate singure acasă. Legenda spune că se întâmpla să nu avem noroc de cele mai bune fete, deși au venit cu scrisoare de recomandare!

Fete simple de la țară veneau la oraș, așa cum merg acum peste hotare, în speranța că-și vor face un rost în viață. Timide și serioase la sosire, în scurt timp ”li se deschideau ochii” și puteau deveni chiar obraznice.

Se supărau din orice și plecau, lăsându-te cu ochii-n soare! Se întâmpla și să nu plece cu mâna goală! Una a golit dulapul de pantofi și dusă a fost! Alta îmi dădea pâine umezită cu apă și presărată cu zahăr, iar untul și salamul le ascundea pentru ai ei. N-am înțeles de ce au luat-o la rost, că mie mi-a plăcut și sandwich-ul cu zahăr! Dulce să fie!

Mama se comporta foarte frumos cu ele. Poate chiar prea cu mănuși. Așa că nu-i de mirare dacă într-o duminică dimineață, când am rămas fără pâine, mama a trebuit să dea o fugă până la magazinul de la colțul străzii! Fata a refuzat să meargă pe motiv că nu i se uscase cardiganul!

Fata vecinilor de la etaj avea cavaler. A noastră nu avea. Cavalerul cu pricina nu venea călare pe cal alb, dar ajungea el cumva până -n curte și fluiera ca fata să iasă la geam. Un fel de SMS, marca secolul XX.

Am imitat destul de convingător trilul băiatului, fluierând pe rând, sub conducerea fetei noastre. Ascunse după ușa crăpată de un deget, seara. slobozeam câte un fragment din Toreadorul și fata ieșea la geam, plină de speranță se uita în jur și se retrăgea. Am făcut asta de câteva ori, iar când ne-am plictisit și ne-am văzut de treabă, chiar a fluierat băiatul! Numai că de data asta fata n-a mai ieșit!

(-va urma sau nu-)