Vecinii de la parter aveau trei băieți. Unul dintre ei, cel mai în vârstă, nu încăpea de noi. Ne fugărea, ne trăgea de păr. Avea un comportament incalificabil. Într-o zi a reușit să ne nimerească pe toate trei, cu aceeași pietricică! Am răbdat cât am răbdat, dar în seara în care m-a strâns de gât, atît de tare de am văzut negru cu ochii deschiși, chiar a fost prea de tot. După ce am scăpat cumva din mâinile lui, m-am dus la maică-sa, să-l denunț.

Revoltată din cale afară, nu mai știu ce am putut să-i spun, dar asta îmi amintesc cu certitudine că i-am pus în vedere să-și educe odrasla! ”Dă-i pace, că te iubește!”, a râs femeia, distrându-se copios, mândră parcă de fiul ei cel mare! Asta da! La 13 ani are personalitate!

Până dimineața mi s-a făcut un nod cât o nucă pe mărul lui Adam, sluțind gâtul meu de lebădă! Am încercat tot felul de leacuri băbești: compresă cu apă călduță, compresă cu spirt sanitar, compresă cu …țuică. Efect zero. Duminica a trecut, nodul a rămas. Ce puteam face decât să merg la medicul pediatru. De acolo la policlinică. Analize, tatonări, biopsie. Pentru prima și ultima oară am purtat furou, unul alb, frumos, dantelat, o rochie roșie. La cabinet, un medic și mulți studenți mediciniști. Ca să nu-mi fie frică, urmau să-mi scoată o mostră de țesut din nodul acela, s-au gândit că e bine să glumească. Atât de bine s-au distrat și au făcut complimente pentru furoul meu cel dantelat, încât mostra a fost aruncată cu succes la …gunoi!

De aici încolo un an întreg am avut un plasture peste nodul de pe gât. Din când în când nodul secreta…ceva. Întrerupeam joaca și treceam pe acasă în mare viteză ca să-mi schimb pansamentul. În vacanța de vară am ajuns la spitalul ORL. Profesorul V. un doctor excepțional, după o o consultare cu colegii de specialitate de peste hotare, s-a oferit să mă opereze.

Așezată pe masa de operație, cu un corp de iluminat imens, cu multe becuri și cu oglindă deasupra, pe moment am crezut că voi putea vedea ce se întâmplă. N-am văzut nimic. M-au acoperit. Mi-au făcut anestezie locală și mi-au pus tot felul de întrebări. Am vorbit vrute și nevrute. Nu știu cât a durat operația. Când m-am ridicat ajutată de asistente, și am văzut măsuța cu instrumentarul plin de sânge…nu mai descriu.

Aveam gâtul bandajat cu un guler gros de fașe. M-au condus în salon…pe când a ajuns înapoi mama -trimisă strategic după niște documente – nu mai aveam nodul! Am fost internată o săptămână. Luam injecții, medicamente și mă plimbam prin curtea spitalului. Mâncarea de la spital, nu-mi plăcea! Porția mea o donam portarului, care se făcea că nu vede când veneau ai mei cu mâncarea de acasă! Corupția nu s-a născut alatăieri!

Cu toată operația reușită, ea a trebuit să fie repetată peste cinci ani. Trebuia să mai crească acele firicele de țesut care împânziseră toată zona gâtului. Aceeași poveste, reluată cap-coadă. Cu deosebirea că într-o zi când n-au reușit ai mei să ajungă cu mâncarea, după ce mi-au dat injecția de seară, m-am luat frumușel și m-am dus acasă. Peste cămașa de noapte purtam un capot lung, cu flori albastre pe fond alb, foarte șic, cu volănașe la gât și pe mâneci. Locuiam foarte aproape de spital, așa că nu au fost prea mulți cetățeni mirați de apariția ciudată la ceas de seară. Mai șocați au fost ai mei când am sunat la ușa apartamentului!…Dimineața, înainte de ora la care trebuia să mi se dea încă o doză de injecții, eram cumințică în salon!

Următoarea vacanță de vară a fost rezervată unei alte intervenții chirurgicale: eliminarea amigdalelor. Același profesor V. a rezolvat problema. Dacă prima intervenție am descris-o cât de cât, cazul fiind primul în localitate, ceva rar, altul nici n-am prea auzit, despre amigdale nu dau detalii. Tava chirurgicală era într-o continuă du-te vino pe șorțul așezat între mine și medic, atât de tare îmi tremurau picioarele de frică! Partea bună a fost că puteam mânca înghețată din a doua zi deja, fără probleme!

(va urma sau nu-)