(recapitulăm!)

Cu ce să încep? Cu anii 80 când în convalescență fiind după o hepatită destul de urâtă, aveam atâta timp liber încât am citit aproape toată lectură – zisă obligatorie – deci cu grijă evitată la școală?

Apartamentul nostru situat la sud-est, scăldat în soare de dimineață până după-masă era un loc ideal pentru lectură. Îmi amintesc într-o zi de ianuarie, când a venit popa cu botezul, însoțit de un tânăr ce avea să devină politician după Revoluție, s-au așezat la masa din bucătărie că să verifice catastiful, au lăudat ordinea și curățenia din casă, apoi au luat apă în găletușa cu busuioc de la chiuvetă și au plecat la vecini, cântând nazal ”În Iordan botezându-te,” lăsând miros de tămâie în urmă lor.

Fiind o scară de militari, oficial, toți eram necredincioși, dar cu frică lui Dumnezeu! Popa trecea din casă în casă, apoi la ora prânzului lua masă la un nepot, întâmplător subofițer al armatei române.

Cu bonul cumpărăm porția de pâine, și dacă era coadă la alimentară, însemna că se da ceva, așa că era indicat să-mi tină locul vreo vecină, ca să nu pierd porția de zahăr, ulei sau bucățica de unt. Depinde ce s-a băgat! Cu o mică atenție în buzunarul dresat al vânzătoarei mai făceam rost de un surplus de zahăr, o ciocolată chinezească sau salam de Sibiu. Mi se făcuse poftă de găurile din Schwaizer, tocmai când nu mai vedeam cașcaval nici măcar la telejurnal!

Ce aventură să faci rost de un pachet de margarină! Am cumpărat odată o pereche de pantaloni pentru copil de 7 ani ambalat împreună cu două pachete de margarină ”Unirea” din Iași! Ne-am specializat la pachetele de la Gospodină, unde pe lângă o varză stricată și un kil de cartofi puteai cumpăra câteva pulpe de curcan și ouă răscoapte! La pachet. Două persoane, la două zile făceai provizii de copane pe toată luna! De atunci n-am mai mâncat carne de curcan! Și n -aș mai mânca nici măcar de ziua Americii!

Incredibil ce repede uităm! Neavând termen de comparație ni se părea că e în ordine totul. Unele nedreptăți de care aveam parte, până și noi, considerați cei aleși, mă scoteau din sărite, dar cu atât rămâneam. Programul de televiziune de două ore, sună banal. Tovarășul Ceaușescu a efectuat o vizită de lucru…și curgeau laudele, realizările și sfaturile tovarășului. Apoi un scurt program artistic urmat de știrile nopții, la zece seară, ne-a trimis la culcare. Dacă ne duceam la cinema- erau vreo șase în oraș!!- înainte de film vizionăm un documentar cu vizită tovarășului într-o țară socialistă și prietenă, apoi urmăream filmul atent cenzurat, fără scene indecente, adecvat educației comuniste.

La școală, prin fabrici și uzine (ce-s alea?) pe ogoarele patriei, peste tot clasa muncitoare, țărănimea împreună cu intelectualii (observați ordinea?) construiam socialismul! În cincinale pe care noi le realizam în patru ani jumate! Îmi vine să râd ce mândră eram când ne-am schimbat denumirea ponosită de Republica Populară România în Republica Socialistă România! Apoi și de șeful nostru eram mândră, că era mai frumos decât tovarășii care ne vizitau țară…

Zilele trecute am revăzut scena executării din vinerea mare a acelui 89 și nu am am mai fost mândră. Nu sunt o nostalgică, n- am fost comunistă, nu fac parte din niciun partid, doar dacă independența nu poate fi considerată partid! Cu toate acestea nu trebuia să fim atât de radicali … Va urma, probabil. Că și mâine e o zi!