Toată noaptea ne-a legănat glasul roților de tren. Odată cu primele raze ale soarelui am zărit și blocurile din zona Gării de Nord.Cu o ultimă zmucitură, acceleratul nostru s-a oprit la cap de linie. Nașul s-a oferit să-mi restituie foaia de drum, reținută încă de la plecare, dar i-am zis că de acum o poate păstra! Se vedea de la o poștă că nu mai înțelege nimic, dar n- a mai insistat.

În gară lume multă, călători cu ochii mijiți de somn, târându-și după ei bagajele. Se anunță sosirea unui tren, plecarea altuia de pe linia…Vă rugăm poftiți în vagoane-se aude vocea din difuzoare. Călătorii întârziați, agitați de parcă ar porni într-o expediție la Polul Nord, aleargă pe lângă tren căutând vagonul unde au locuri rezervate. Persoanele care i-au însoțit pe călători sunt rugate să coboare din vagoane…

În fața Gării ne-au asaltat ”unchii” și ”verii” care așteptau cu mașina mică la scară! Puținele taxiuri au fost ocupate repede, așa că ne-am bucurat că l-am găsit pe nea Mitică, unchiul din Titan. Ne-a aruncat valizele în portbagaj și în doi-timpi și trei mișcări eram în mișcare. Abia atunci ne-a întrebat unde e strada Soldat Tudor Ion?

Bună întrebare! Undeva în Titan, unde să fie?

Atât i-a trebuit lui nea Mitică! A pornit cu noi într-o excursie tematică: să ne cunoaștem frumusețile capitalei!Și am mers, am mers…unele locuri am recunoscut, am mai fost pe aici, nea Mitică!

Dar nea Mitică nu s-a lăsat! Imediat ajungem! Apoi când chiar ne-am săturat i-am zis ajunge! Și ne-am debarcat. Interesant că eram exact pe strada pe care o căutam! Mare șmecher nea Mitică!

Acum urma să găsim numărul…unu! Ce poate fi atât de greu! Primul bloc trebuie să fie la nr. 1. Am întrebat 100 de români…poate că erau mai puțini, dar niciunul nu știa unde o fi numărul 1. Cert este că după un timp, privind ceva mai sus de nivelul nasului, am descoperit că stăteam chiar la intrarea în bloc! Și câtă lume a trecut pe acolo și nimeni n-a știut!

Liftul ne-a dus a etajul șapte. Am căutat apartamentul 79, cheia s-a potrivit perfect. Am intrat. Marius nu era acasă, deși n-a lăsat prea mare deranj, dar nici lună nu era prin garsonieră. Un hol mare cât o bucătărie obișnuită dădea într-o cameră, din care ajungeai într-o chicinetă, din care pe o ușă îngustă ajungeai în baia minusculă, ceva mai mare decât toaleta din trenul din care coborâsem! Chicinieta avea un gemulț cum ar fi avut baia, dacă n-ar fi fost transformată în bucătărie. N-am să uit gemulețul, pentru că pe pervazul lui din exterior am dat de rămășițele unei prăjituri de cofetărie, cu lingurița din dotare, găurită, ca să nu fie furată…

Baia minusculă nu avea cadă iar dușul era prins de robinetul de la micuțul lavoar. Singurul lucru pozitiv era apa caldă, chiar și la ora 10 dimineața! Cu ușa băii deschise, lăsând partea dorsală în bucătărie, se putea face un duș pe cinste!

(va urma)