Pralinele excelente umplute cu nucă le-am descoperit la o cofetărie undeva în zona Gării de Nord, apoi la cofetăria de la Athene Palace (acum are altă denumire). Atât de frumos erau împachetate, aveau ceva din eleganța interbelică. Pe o tăviță de carton alb așezate și învelite cu hârtie fină și legată cu șnur auriu…ca un mic colet !

Pe Calea Rahovei, într-o cofetărie era un aparat de înghețată. Stăteai la rând – cum altfel – și pentru câțiva lei primeai o doză de înghețată gustoasă, spiralată într-un suport de foaie de napolitană, de părea o doză serioasă, dar de fapt o terminai cât ai zice pește. Ne-am pus noi la coadă cu juniorul, luam câte o porție, apoi ne așezam înapoi, chiar dacă mai aveam un pic din cofrag. Am repetat figura de câteva ori, până când s-a prins vânzătoarea că am făcut rădăcini la coadă, și mi-a propus să merg la alimentara din vecinătate și să cumpăr un borcan…Am prins ideea din zbor și peste puțin timp mărșăluiam glorioși către casă cu borcanul plin de o înghețată aproape topită, de ne întrebau trecătorii unde am găsit smântână?

Pe Calea 13 Septembrie s-a deschis o cofetărie modernă, spațioasă. Coada nu lipsea nici de aici. De fapt coada era dovada că se dă ceva, deci merita să te pui la rând.

-Zece Amandine la pachet și una în mână, vă rog! -i-am zis vânzătoarei. Până să le împacheteze pe celelalte zece, am dat-o gata pe ultima. Nu era greu, fiind micuță cât o îmbucătură, dar extrem de gustoasă! Am încercat de mai multe ori, dar nici măcar nu se apropie niciuna, nici ca formă, nici la gust de amandinele de pe 13 Septembrie! Nerăbdarea mea avea motive serioase, dar pe atunci nu realizam cauza!

(va urma sau nu)