Probabil nu voi putea fi niciodată obiectivă 100% pentru că o parte din inima mea a rămas în Țara Luanei!În urmă cu niște ani, mă îngrozea până și gândul de a călători pe drumul îngust deasupra lacului de acumulare, sub amenințarea pietrelor ce cad de pe versanți. Pietre, e un termen mult prea blând pentru bucățile de stâncă decupate parcă de un supus al uriașului rege legendar, Luana!

Frumusețea peisajului îți taie respirația! Uiți de posibilul pericol, anunțat din loc în loc de indicatoare amplasate pe marginea drumului. Jos, în vale, apa lacului face valuri – valuri abia perceptibile, schimbându-și culoarea în funcție de unghiul din care o privești și de umbra norilor ce vin și pleacă rostogolindu- se pe cerul albastru. În depărtare munții poartă straie de sărbătoare. Un verde închis al brazilor alternând cu verdele pal al foioaselor tinere. De atâta admirație rămân cu aparatul pornit și uit să apăs pe înregistrare!

În urmă cu trei ani chiar aveam emoții făcând echilibristică printre gropile de pe drumul din loc în loc surpat. Nu mi-a trebuit prea multă imaginație pentru o știre – ce altceva – despre încercarea de a salva bla-bla…

De nenumărate ori a fost închisă circulația pentru cârpeli. Pandemia se pare că a adus și aici un pic de bine, restricția pentru mașinile grele, le-a dat posibilitatea drumarilor de a efectua lucrări uimitoare!

”Condu cu atenție! Ai în față drum în reparații”-se auzea vocea de robot a aplicației de ghid virtual. Și m-am mirat ce fel de reparații, că drumul se întindea neted ca în palmă! În scurt timp, becul roșu al unui semafor de pe marginea drumului ne-a oprit, aparent fără motiv. Peste câteva secunde -lungi, desigur, ca atunci când abia aștepți să ajungi la destinație-din sens opus au început să curgă autovehicule de tot felul. Privind în urma noastră, nu mică mi-a fost mirarea să văd o coloană ca pe DN1 de mini vacanța românilor!

Semaforul și- a schimbat culoarea și ne-am pus în mișcare, ca să mai repetăm de câteva ori aceeași schemă. Vocea ne anunță, noi ne mirăm, vine semaforul, coloana de mașini, semafor verde, plecăm. În trecere vedem plase și consolidări menite să oprească pietrele , construcții de beton…un nerăbdător ne depășește în cele câteva secunde rămase până la sosirea coloanei din sens opus și se pune pe așteptare, pentru că semaforul se referă și la el!

Ar merita un studiu sau cel puțin explicații pentru cei care se află în trecere prin zona aceea. Lacul, conducte subterane, multe căsuțe undeva jos în vale, o localitate ce ar dispărea fără urmă în caz de o nenorocire…

Drumul neted, cu marcajul alb, dacă nu proaspăt trasat, dar vizibil și din avion, în mod ciudat nu pare să-l deranjeze pe câte un participant la trafic. Încep să cred că secretul o fi în cele două litere de pe tabla lor de înmatriculare. Sunt de-ai casei, cum să circule în urma unor intruși, chiar dacă linia albă e continuă!

Mi-a fost ușor de data asta să admir peisajul, să filmez chiar, grație unei tablete miraculoase luată pe inima goală! Altfel nu aș fi suportat drumul ce șerpuiește printre munți!

Țara Luanei! Un loc minunat, cu aer curat, plin de mister și oameni simpatici și amabili. Georgiana, ca o soră mai mică, Dragoș Nevinovatul cel cu ghinion, Fata cu părul verde cu zâmbet frumos, Iuliana cea harnică…Băiatul cu lăcrămioare-alergătorul de cursă lungă, în parcarea complexului Măgura, de la o mașină la alta, căutând cumpărători….

Nu pot fi obiectivă. Dar mă puteți crede pe cuvânt! Țara Luanei e ( aproape) raiul pe pământ!