La știri imagini văzute și revăzute. Să ne spălăm pe mâini. Masca e obligatorie. Nu poți ieși pe stradă decât cu declarația scrisă pe propria răspundere, cine ești și unde mergi. De ce? Și cât ai de când să stai? Bătrânii au două ore la dispoziție ca să să facă schimb de microbi pe la magazinele de cartier. Supermarketurile nu intră în discuție. O priveliște dezolantă. Îmi număr pașii pe pasometru în balcon și privesc cerul în depărtare. Poc-poc , poc-poc sună ritmic pasometrul…Deodată apare un obiect ciudat venind spre mine. E un obiect zburător. Argintiu. Strălucitor. Are o cameră de luat vederi, pare să aibă și două brațe ….mă simt urmărită. Pe moment rămân blocată, dar în câteva secunde îmi revin îndeajuns încât să fac o poză cu telefonul. Parcă plutește. Nu scoate niciun zgomot, ca să dispară undeva dincolo de acoperișul casei. Sunt foarte mirată. Nu îmi revin. Încerc să măresc imaginea, caut pe internet ceva asemănător. Ce putea să fie? Un OZN? O dronă? Nu știu ce a fost. Ce a vrut să fie? Descopăr cu uimire însă, că mi-a dispărut spaima. Nu mai mi-e frică! Mă cuprinde o liniște, un calm plăcut. Privesc cu detașare spre ușa blocului vecin. A mai apărut un afiș. Vine o salvare. Noaptea vine și mașina neagră. A mai dispărut un vecin. Ciudat. Nu mi-e frică! Dau știrile despre cazurile de infectare cu noul virus vechi și continui să adun cifrele care dau cu virgulă. Mi se atrage atenția să nu mă intereseze cifrele, să copiez așa cum e dat comunicatul și atât! În rest să nu mă bag, că nu e treaba mea. Observ cu ochi critici ce se întâmplă în jur. Pun cap la cap lucrurile și nu mai înțeleg nimic. Plebea se îmbolnăvește, cei tari nu au nimic. De parcă mi-ar fi ghicit indignarea, apar nume sonore care anunță cu titlu de glorie ce și cum au pățit. Starea de sănătate a fiecăruia e fix problema sa personală. Nu e subiect de can-can. Văd că e bine să te lauzi! Apar două tabere. Pro și contra. Crede și nu cerceta! Starea de urgență e schimbată cu starea de alertă, prelungită…iar și iar. Cei care consideră pandemia ca fiind o simplă răceală dispar de pe ecran. Apar tot felul de meseriași care peste noapte devin microbiologi, infecționiști și medici de terapie intensivă. Nu mai bem doi litri de apă, nu mai facem mișcare, nu mai mergem la catena, nu mai e nimic altceva decât medici de linia întâi, morți, comorbidități, dezinfectanți și mască pe față. (va urma)