La poarta mare a spitalului pe un ger năprasnic, biciuiți de un vânt cu solzi de gheață, așteptăm să ni se permită intrarea. Durează, dar în cele din urmă vine cineva după noi. Înăuntru coridoare separate pentru pacienți obișnuiți și separat pentru cei infectați.

La intrarea rezervată pacienților obișnuiți, urcăm câteva trepte și ajungem într-un hol nu mai mare decât baia unui apartament de bloc. Într-un colț la o masă printre capetele celor care completează cu sârg niște formulare, zăresc câteva foi. După mai multe tentative reușesc să obțin și eu două. Claie peste grămadă, sunt vreo zece cetățeni care vor să treacă de amazoana ce tronează dincolo de ușă de sticlă. ”Pe aici nu se trece!”

Se completează chestionarul cu pixul din dotare – nu e deloc o treabă ușoară, având în vedere gradele mici cu efect devastator asupra instrumentelor de scris.

”Chestionar pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu Covid-19 Ambulatoriu integrat”

Cu adresă, antet și amenințări privind consecințele falsului în declarații. Se cere să se dea nume, Cod numeric personal, domiciliu, număr de telefon și răspunsul la 5 întrebări.

Una mai genială decât cealaltă. Întrebările.

De pildă:

• Sunteți în izolare sau carantină? Dacă DA, de când, de ce și unde? (cum ar putea fi cineva în izolare sau carantină din moment ce se află pe holul acela minuscul scrijelind chestionarul cu pixul congelat pe hârtia rezemată de perete?
• Ați călătorit în ultimele 14 zile în țări cu transmitere comunitară extinsă … Dacă DA în ce țară și când?
• Ați participat la aglomerări de persoane, ați intrat în contact cu pacienți diagnosticați, sau suspecți, unde și când?

Cel mai consistent e punctul 5 al chestionarului unde sunt prezentate DA sau NU simptomele specifice infectării cu noul virus.

Pe verso pacientuiș își dă acordul pentru prelucrarea datelor personale și semnează…

Cu chestionarul completat ajung glorioasă la amazoana care preia chestionarul, verifică răspunsurile, îmi ia temperatura, 35,2-notează pe chestionar, îmi restituie chestionarul și ”la un semn, deschisă-mi e calea!”

Nimeni, nicăieri nu mă întreabă de chestionar! Parcurg un labirint de coridoare și ajung înapoi glorioasă la amazoana mea de la intrare!

Ne bucurăm de revedere, mai explic odată unde aș vrea merg. Ea mai zice odată la fel de codificat ca să reiau labirintul, adăugând că la un moment dat să găsesc o ușă ce dă la subsol! De ce nu mi-a zis din prima?!

(va urma)