Am urmărit cu atenție mișcările sigure ale coafezei. În timp record a realizat o creație sofisticată din podoaba capilară a clientei pe care am găsit-o deja acolo, semn că ora la care aveam programare trebuia să fie 9 dimineața. Încercam să fac o paralelă între cele două stiluri de coafat văzute la o distanță de o săptămână unul de celălalt, dar în afara măștii ce-și puneau peste nas, altceva n-am văzut. E de înțeles de ce-și acoperă nasul, după ce inhalezi de două-trei ori din lacul fixativ, ți se schimbă și vocea și nu cred că pe termen lung, repetat de câteva ori pe zi, ar fi benefic cuiva!

Dacă nu obișnuiam să merg la coafor, acum eram deja pentru a doua oară în fața oglinzii. Cu părul proaspăt spălat, arătând nicicum, i-am spus coafezei că o las să facă ce crede ea că mi s-ar potrvi. Nu știu de unde mi-a venit acest curaj nebunesc, poate că de la mișcările ei și siguranța de sine cu care mânuia ustensilele? Și nu am greșit. A ghicit ce aș fi vrut și în timp ce-mi povestea că de 17 ani lucrează…de la 17 ani, a reușit să-mă transforme în doi timpi și patru mișcări de puțin a lipsit ca să n-o rog pe careva să-mi-o prezinte pe doamna din oglindă! Îmi pare rău că n-am reținut nici numele firmei și nici numele ei…nu de alta , dar nu mi l -a spus!

După câteva minute de așteptare – în care am fost servită și cu o cafea -frumoasa din camera alăturată s-a declarat mulțumită în cele din urmă de machiajul ei și a eliberat ringul!

Make-up artista, o semi-rusoaică blondă, după cum aveam să aflu, o Ana Lesko sau o Anastasia Lazariuc cu ochi albaștri în timp ce-și dezinfecta pensulele mi se plângea că nu e mulțumită de machiajul miresei care tocmai plecase. Din vorbă-n vorbă am înțeles că nu-i place să facă treabă de mântuială și o supără când vin cliente care vor machiajul ca în pozele decupate din reviste. Și nu vor să înțeleagă că nu le stă bine. Că machiajul trebuie să scoată în evidență ce ai mai frumos și să mascheze ce nu e perfect, dar o mireasă cu ochii mari, cum era cea care i-a pus răbdarea la încercare…și a oftat, nemulțimită. Mireasa în schimb era mândră cu genele încărcate cu mult rimel, copie fidelă a celei din poză. ”O mireasă trebuie să fie diafană…” povestea rusoaica în timp ce mă machia. Aveam impresia că sunt o pânză pe șevalet pe care pictează cu gingășie, cu tot felul de pensule și culori, întrerupându-și monologul cu câte o indicație scurtă: ”Închide. Privește. În sus. Închide.” Când am apucat și eu să scot câte o vorbă, am prezentat tot arsenalul meu de cuvinte rusești, la care mi-a răspuns mulțumită cu o tireadă de cuvinte din care n-am mai înțeles nimic. Tatăl român, mama rusoiacă din Moscva…Interesantă viața ei!

Un ultim retuș la breton și eram gata de plecare, dacă aș fi știut cu cine mă duc înapoi? Omul cu ochi albaștri plecase demult. Pentru că în demisol nu aveam semnal, am ieșit în fața clădirii unde scena de dimineață se repeta aproape identic. Lângă o mașină, un domn îmi face semn că mă așteaptă!Îmi iau geanta și în timp ce mă apropii mă gândesc că omul și-a schimbat nu doar mașina, dar parcă și figura lui pare alta. Doar ochii sunt la fel de albaștri precum ai celui de dimineață. Deformația profesională mă ajută să găsesc răspuns la toate întrebările. Înainte de a ajunge la pensiune știu și cum îl cheamă, și de ce îl salută toată lumea. Funcția, bate-o vina!