Toată noaptea a plouat. Meteorologii au anunțat temperaturi mai mici cu câteva grade decât cele normale pentru această perioadă. Proprietarul pensiunii ”a băgat cocs”, era foarte cald și beznă în cameră. Patul matrimonial mare cât un teren de fotbal, comod, dar străin, oboseala, căldura și stresul: ”oare cum va fi mâine”, nu prea ne-au lăsat să dormim. Am deschis geamul. Un aer proaspăt de munte a inundat încăperea. Stropii de ploaie cădeau ritmic pe acoperișul depozitului de lemne de sub geam. Numai de n-ar ploua și mâine!

Înainte de culcare primisem mesajul: ”dimineața la 8 să fii gata, te duce și te aduce cineva de la coafor.” Cât de stresat și obosit era My son, nu puteam să-l sâcâi cu detalii. Știam că întrebările mele îl scot din sărite! I-am răspuns ”ok”….

Renumită fiind că mereu mă las așteptată, de astă dată aș fi vrut să fiu gata la timp. Dacă n-am prea dormit, n-a fost prea greu nici să mă trezesc! M-am necăjit un pic cu robinetul din cabina de duș, ba curgea rece, ba fierbinte apa. Fazele aveau însă un numitor comun: mirosul de sulf! Exista o explicație, dar nu-mi venea în minte, decât după ce am plecat de acolo. Am avut noroc cu sticla de doi litri de apă minerală, tocmai destulă pentru un duș scoțian. Am preparat și energizantele în sticluțele cu Aqua Carpatica, am făcut și cafele-tot cu apă plată și tot mai era timp berechet până la ora 8.

A stat și ploaia între timp, dar asta nu era o garanție că nu va mai ploua în cursul zilei! La munte ploaia vine și pleacă pe neașteptate.

Nu știu a câta oară am fost pe terasă scrutind depărtarea în așteptarea celui care trebuia să mă ducă la coafor, fără rezultat. Câinele, botezat ad -hoc Pandele, mă privea nedumerit: de ce nu-l las să doarmă tolănit pe preșul de la intrare. Ce am cu el?

Deodată însă a început să-și ciulească urechile, dar văzându-mă gesticulând spre poartă, n-a mai lătrat. O mașină s – a oprit la poarta de grilaj metalic,un bărbat a ieșit pe jumătate de după portieră și mi-a făcut semn să cobor. Știam că nu prea avea cine să fie altcineva, dar l-am întrebat prin semne: ”eu? să vin acolo?”

Omul a dat din cap aprobator și s-a pus pe așteptare. Mi-am luat geanta și am coborât la poartă. Mi s-a părut ciudat să plec cu cineva despre care habar nu aveam cine e, dar surpiza a venit când am aflat că merg la coafor taman la oraș! Unii dintre eroii mei din seara trecută plănuiseră să meargă dimineață la oraș, ca să-și cumpere covrigi cum numai acolo se găsesc, dar nu se treziseră, iar eu care nu m-aș fi dus după covrigi, eram în drum spre oraș!

Am turuit într-una în mașină, mascând cu eleganță ușoara mea neliniște când am aflat că mergem la oraș!Din convorbirile telefonice am înțeles că am programarea făcută, că mai vin două persoane tot acolo, fără să știu însă, unde anume?

Din vorbă-n vorbă am aflat măcar cum îl cheamă pe omul cu ochi albaștri, al cui prieten de familie este și în scurt timp m-a debarcat în fața unei clădiri: ”aici trebuie să fie”. Am încercat să memorez nume de străzi, puncte de rpere pe unde am trecut, ca să pot găsi drumul de întoarcere dacă va fi cazul: Îmi place aventura, nu-i un secret, dar lipsa taxiurilor îmi creștea inutil doza de adrenalină.

De nicăieri parcă au apărut încă trei persoane, care aveau și ele programare și care la fel de bine cunoșteau ”locația” ca și mine, adică deloc.