Pandele e un cățel cuminte, aș zice bine educat. Dacă ai intrat în curtea pensiunii, nu mai are treabă cu tine. În schimb latră la orice mașină s-ar abate de pe drumul județean spre strada neasfaltată, ce urcă la pădure. După câțiva metri de urcat, străduța presărată cu pietriș, asemănătoare cu un tunel construit din verdeață, cotește la stânga, ca după o curbă să te ducă la poarta de fier a pensiunii. Asta e intrarea pentru cei care vin ”motorizați”, pentru că intrarea principală, mai aspectuoasă e ceva mai jos, cu firmă, cu multe trepte, cu băncuțe, leagăne, flori și copaci printre crengile cărora se ascund tot felul de păsări care se întrec în concerte gratuite, care mai de care cântând niște triluri complicate.

Sandwichurile – pregătite cu grijă din produse de cea mai bună calitate pentru drum și rămase nemâncate, în frigider -i le ofer lui Pandele. Deștept cățel cu nasul fin, simte chiar și prin ambalajul de staniol că e rost de ceva bun, se ridică de pe preș, adulmecă în jur și ia poziția de ”sluj”. Am ochit un loc bun pentru servit masa, fără să facă mizerie, așa că îi spun să ia pe loc repaus. Și pare să priceapă, că vine după mine dând din coadă din ce în ce mai tare. Ocolim frumos clădirea și ne oprim la o ladă cu ceva urme de flori, Pandele se ridică din nou în poziția ”sluj” și mă privește cu niște ochi de parcă ar zice: mai aștept mult? Rabdă cuminte până desfac pachetul, îi etalez pe ladă și nu se repede ca un necioplit, așteaptă până îi urez poftă bună. După un timp îl văd din nou tolănit la ușa de la intrare, semn că și-a isprăvit masa. La al doilea sandwich se repetă ceremonialul, identic cu primul.

De acolo de sus se aud mașinile care gonesc pe șosea, am mai zărit și un tren, undeva printre copaci și departe, pe un drum șerpuind printre dealuri apare câte un flash în parbrizul unor mașini. Mai sus de pensiune, chiar în pădure e o cabană de vânătoare. Nu știu ce părere au mistreții de asta. Urși în schimb nu sunt, nu-i așa că asta sună chiar liniștitor?

Pensiunea poartă nume de femeie. E o construcție modernă, realizată din fonduri europene pe proiect de agroturism. Dincolo de ușa termopan îți poți imagina că te afli oriunde ți-ai dori în lume! Cu excepția apei…are un puternic miros de sulf. Aranjamentele în schimb toate sunt pentru confortul turistului. Senzori de mișcare pe hol, scări de lemn lăcuit în interior, plasme în camere și în living, o bucătărie dotată cu de toate, cabine de duși în băi…Bine gândit și aranjat cu bun gust totul. Tablouri din textile atât de bine realizate că nu-ți vine să crezi că nu sunt lalele proaspăt culese ori trandafiri din buchetul miresei! O ciupercă galbenă, deasupra unui corp suspendat în living ne-a trezit imaginația, până ce am surprins-o luminând într-o seară…Putea fi cameră de supraveghere mascată în ciupercă, galbenă de invidie?

Pandele s-a folosit de ocazia de a zări poarta deschisă și a țâșnit ca glonțul din pușcă, dispărind printre boscheți. Îi ziceam noi Pandele, dar nu răspundea la acest nume decât atunci când era rost de mâncare. Numele lui adevărat, ceva cu rezonanță istorică, de pe vremea romanilor, pe care de mirare l-am și uitat pe loc, nu-mi-l amintesc nici acum. ”Are el pe unde să vină înapoi”, ne-am zis , că doar și ieri a fugit și azi l-am găsit în curte!

Mai mult decât Pandele, însă, m-a mirat că acolo, în vărful muntelui, cum ne place să-i zicem, e curat peste tot și deșeurile menajere se colectează selectiv!