Azi va fi ultima zi din șirul de exerciții menite să -i antreneze pe salvatorii urbei, în caz de ”nasoale” ce s-ar putea întâmpla la cel mai mare producător de îngrășăminte sintetice din țară.
Platforma e îngrădită, monitorizată video și prin patrulare, accesul deasemenea este controlat.
Cu toate acestea nu pot să nu mă gândesc cu îngrijorare chiar…n-aș vrea să cobesc, dar lucrătorii de pe platformă abia au ieșit și ei de sub apăsarea pandemiei.
Peste teama de a-și pierde locurile de muncă a venit și teama de război. Un psihic dezechilibrat, afectat de evenimentele din ultimii ani…exercițiile EU MODEX se referă oare și la asta?
Cum i-au afectat pe acești oameni cei doi ani de pandemie?
Au avut parte de toată gama trăilor de la agonie la extaz, de la starea de urgență, scenarii sumbre, dezinformare și interminabila stare de alertă! Orașul militarizat, controale zi și noapte, salvări silențioase și ”astronauții” cu izoleta…Închiși între patru pereți, ori trecând nepăsători pe lângă cunoscuții pe care nu-i recunoșteau sub măștile chirurgicale, păstrând ”distanța socială” cu bilet de voie la cumpărături…
Au sperat că vaccinul primit cu mare fast și depozitat la temperaturi mici în frigidere speciale va readuce normalitatea. Unii piloși s-au vaccinat în afara rândului, spun știrile tv care -ți taie răsuflarea și te pot afecta emoțional. Orice minune ține trei zile, așa că unele doze au ajuns să fie transportate în cutie de pizza! Știri false, desigur!
Vă mai aduceți aminte, ca să nu reluăm toată nebunia…
Într-o zi însă, fratele nostru de la est a început o operațiune militară specială, chiar pe la granițele noastre. Încă nu le-a terminat, că blitzkriegul s-a dovedit a fi o nucă mai tare decât părea la prima vedere.
În orice rău e și un bine, e cinic, dar asta e. De teama războiului s-a terminat cu pandemia. S-a stins pe ”șustache”. Au mai încercat unii -departe de noi- să blocheze un oraș mare cât o țară, ei știu de ce, am putea specula, dar nu e cazul.
”Ei bine”, ca să folosim termenul consacrat de reporteri, între timp a început o maimuțăreală. Încă e draft, dar să nu stăm pe lauri, zic.
Revenind la oile noastre, să sperăm că în ciuda acestor evenimente niciun lucrător nu a fost atât de afectat încât să provoace vreo minune! Din neglijență, de stres sau mai știu eu de ce.
Azi, se termină exercițiile.
Dacă se respectă până la ultima literă, dimineața ar trebui să ne trezească Ro-Alert cu mesaje pe trei limbi ca să ne anuțe că a fost un exercițiu, iar sirenele să scoată un semnal sonor continuu ,tot de 2 minute, în semn că s-a sfârșit cu amenințarea sau cu pericolul din cauza cărora ne-au trezit cu noaptea-n cap, în urmă cu cinci zile!
Sursa foto Facebook
