Ușa de la intrare s-a închis după ei scoțând un sunet strident. Toată clădirea părea părăsită, deși linoleumul proaspăt spălat încă păstra urme de apă.

Liftul era la parter, de parcă i-ar fi așteptat. Atât de silențios, dar iute urca etajele de nu le venea să creadă că au și ajuns la destinație.

Un coridor lung, cu linoleumul strălucind sub lumina rece a neoanelor le dădea de înțeles că orele sunt înaintate. Prin geamurile coridorului se vedea orașul cenușiu. Vântul dansa ușor copacii desfrunziți.

Nu au întârziat. După un procedeu eșuat, au refăcut drumul în sens invers. ”Așa ceva nu mi s-a mai întâmplat. Nu înțeleg!”le suna în ureche vocea brunetei. Deși și-au dat seama ce s-a întâmplat, niciunul n-a comentat.

Rămâne pe altă dată!