Sunt de acord cu îndemnul. Chiar aș putea să-l respect. Numai că…Mă mir, deci…comentez. Comentez, deci …încalc îndemnul de sărbători.
După luni de zile în care am plătit câțiva lei în plus peste consumul de apă contorizat, azi s-a întâmplat o minune!
Furnizorul a facturat un consum de apă mai mic cu câteva zeci de metri cub decât consumul adunat de pe apometrele locatarilor din bloc! Dacă până acum am dat, acum am primit cu minus câțiva lei pe avizul de plată!
Aș pune aceeași întrebare veșnică și retorică: marele contor de branșament va indica vreodată cantitatea de apă consumată de locatari? Contorul e de mare precizie, la fel se spune și despre apometrele din apartamente. Totuși nu prea se întâmplă ca măsurătorile să fie pe aproape măcar.
Ceva îmi spune că nici nu se încearcă așa ceva.
https://erikamarginean.blog/2013/07/19/pe-unde-se-duce-apa-din-apometre/
Au trecut 10 ani de atunci, dar subiectul e identic. (vezi https://www.punctul.ro/labirintul-consumului-de-apa-individual/)
Concluzia acelui articol
”Contorul de branşament poate măsura mai multă sau mai puţină apă decât cantitatea consumată într-un bloc de 15-20 sau 38 de apartamente. Contoarele de apartamente cumpărate cu bani grei în 2000, verificate periodic contra cost şi citite lunar contra cost nu măsoară apa consumată decât cu aproximaţie. Dacă aşa stau lucrurile, de ce le mai ţinem? Dacă tot plătim după contorul de branşament, ce rost mai au? Desfiinţându-le am economisi taxa de verificare 40 de lei din 3 în 3 ani şi citirea contoarelor 1,50 de lei lunar.”
PS: Între timp taxa de citire a crescut la 4 lei per apartament, nu mă întrebați de ce.
