Luna iulie este cea mai fierbinte lună, cu temperaturi ridicate, secetă sau furtuni violente, doar așa, ca să-și merite porecla: luna lui cuptor.
Pe 20 iulie se sărbătorește Sf. Ilie, despre care ne povesteau în copilărie, că acesta trece cu carul său de fier pe drumuri denivelate și de acolo se aud acele bubuituri care ne cam speriau. Dacă vedeam fulgerul știam că vine Ilie cu căruța! Nu pe strada noastră desigur, ci acolo sus, pe cer.
Mai târziu, când băieții mei se speriau de tunete și fulgere, am făcut next level la poveste și le-am zis că același Ilie joacă popice. Tot acolo, în cer.
Nu vi se pare că meteorologii sunt ca niște vârstnici mofturoși cărora nimic nu le mai e pe plac? Vara e cald, caniculă, de aceea e vară. Iarna e frig, chiar și ger, cu sau fără zăpadă. Că de aceea e iarnă!
Dacă vara ar fi ger și iarna caniculă, asta ar fi breaking news!
Și ca să nu jubilez, că am avut dreptate, s-a întrerupt iluminatul public. E beznă în cartier! Păi ce ai vrea? E cod roșu de caniculă!
